Ecosistem antic ascuns sub un ghetar din Antarctica

Oamenii de stiinta au descoperit un ecosistem antic sub un ghetar din Antarctica, ce a supravietuit milioane de ani prin transformarea sulfului si a compusilor de fier.

Ecosistemul traieste fara lumina sau oxigen intr-un bazin cu apa sarata, blocat sub ghetarul Taylor, in apropierea lacului Bonney din estul Antarcticii, afirma John Priscu, coautor al studiului si profesor la Montana State University. Ecosistemul contine o diversitate de bacterii rezistente la frig, fier si sulf. Din cauza concentratiei mari de sare, de trei sau patru ori mai mare decat cea a oceanelor, apa nu ingheata.

Descoperirea este cu atat mai spectaculoasa cu cat oamenii de stiinta au aratat ca bacteriile transforma elemente de baza ce se gasesc pe Pamant, in substante nutritive. Din acest motiv, ecosistemul ar putea explica felul in care viata poate exista si pe alte planete si poate servi drept model pentru modul in care poate exista viata chiar si sub gheata.

Jill Mikucki, profesor la Harvard University si cercetator in cadrul proiectului, a explicat ca ecosistemul descoperit ar putea oferi detalii despre organismele ce au supravietuit in perioada in care calote mari de gheata acopereau Pamantul. Astfel, ecosistemul ar putea fi un model pentru geochimia si biochimia de acum milioane de ani.

Sursa: Infomediu Europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *