Energia eoliana si alte surse regenerabile de energie in Romania

0
67
Energia eoliana si alte surse regenerabile de energie in Romania

TPA Horwath Romania si Schoenherr si Asociatii SCA anunta publicarea raportului „Energia eoliana si alte surse regenerabile de energie in Romania” pe anul 2012, cea mai actuala si exhaustiva analiza a sectorului de energie eoliana din Romania in contextul international si al obiectivelor impuse de Comunitatea Europeana. Raportul indica o crestere de 112,6% a capacitatii instalate in energia eoliana in Romania in 2011, fata de anul 2010, si estimeaza o dublare a capacitatii instalate in 2012.

 

Raportul 2012 „Energia eoliana si alte surse regenerabile de energie in Romania” analizeaza factorii determinanti pentru ritmul accelerat de dezvoltare si perspectivele sectorului energiei eoliene in Romania. Potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), energia eoliana se afla pe prima pozitie in randul surselor de energie alternativa din Romania, capacitatea totala a parcurilor eoliene in uz fiind de 982 MW in decembrie 2011, fata de 462 MW in decembrie 2010.

 

In ceea ce priveste capacitatile instalate in cursul anului 2011 la nivel de UE, Romania s-a pozitionat pe locul al saptelea cu cei 520 MW de capacitate eoliana suplimentar instalata, dupa Germania (2.086 MW), Marea Britanie (1.293 MW), Spania (1.050 MW), Italia (950 MW), Franta (830 MW) si Suedia (763 MW).

 

Cele mai noi cifre arata o capacitate instalata de 1.140 MW in aprilie 2012 in Romania, expertii din domeniul energiei regenerabile estimand ca se poate atinge o capacitate de 2.000 MW pana la sfarsitul anului. Aceasta estimare se bazeaza pe faptul ca investitorii au inceput sa aiba acces la schemele de sprijin al industriei energiei regenerabile aprobate de catre Uniunea Europeana.

 

Raportul 2012 „Energia eoliana si alte surse regenerabile de energie in Romania” analizeaza in detaliu contextul european in domeniul energiilor regenerabile, atat din punct de vedere al cadrului de reglementare cat si al dinamicii investitionale si evolutiilor la nivel de state membre. Strategia de crestere economica a UE pentru perioada 2014-2020 – „Europa 2020” pentru crestere durabila si locuri de munca, situeaza in centrul planului comunitar pentru competitivitate inovarea si cresterea economica “verde”. Obiectivele UE de crestere durabila includ cresterea ponderii energiei regenerabile in consumul final de energie la 20%, impunand fiecarui stat membru obiective nationale. Romaniei i s-a stabilit un ambitios obiectiv obligatoriu privind o pondere de 24% a E-SRE din consumul final brut de energie pana in anul 2020.

 

Raportul 2012 „Energia eoliana si alte surse regenerabile de energie in Romania” se constituie  intr-un instrument performant de business intelligence pentru investitorii in domeniu, reunind, pe langa analiza minutioasa a sectorului energiei regenerabile din Romania, Europa si din lume, si toate informatiile referitoare la cadrul legal pentru pregatirea, constructia si operarea unui proiect de energie regenerabila si tranzactionarea certificatelor verzi. De asemenea, raportul include descrierea elaborata a contextului fiscal si a surselor de finantare a investitiilor in energia regenerabila si informatii practice despre tehnologiile si infrastructura de profil, durata procedurilor si proiectii de profitabilitate.

 

Raportul 2012 „Energia eoliana si alte surse regenerabile de energie in Romania” este cea de a doua editie a unei analize anuale realizate de TPA Horwath Romania si Schoenherr si Asociatii SCA.

TPA Horwath Romania si Schoenherr si Asociatii SCA colaboreaza cu Asociatia Romana pentru Energie Eoliana si participa la Romanian Wind Energy Forum 2012, organizat la Constanta, in perioada 5-7 septembrie.

 

TPA Horwath

TPA Horwath este o firma internationala de consultanta, contabilitate si audit. Serviciile  oferite de catre o echipa tanara si dinamica de 85 de consultanti, includ contabilitate, servicii privind resurse umane si salarizare, audit financiar, consultanta fiscala si juridica.

 

TPA Horwath Romania ofera o abordare integrata a nevoilor investitorilor straini, specific mediului de afaceri din Romania, pentru o mai buna calitate a consultantei, dar si pentru o practica multidisciplinara de calitate, in scopul optimizarii accesului investitorilor straini pe piata romaneasca.

 

TPA Horwath, cu sediul central la Viena, in Austria, este un grup ce isi desfasoara activitatea de la nivel local la nivel global. Cele 11 birouri regionale din Austria sunt completate de 9 birouri nationale din tarile Europei Centrale si de Est: Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia si Romania. Aceasta retea regionala a TPA Horwath, asista clientii in planurile lor de dezvoltare si raspunde cerintelor regionale si globale. Cu mai mult de 1.000 de profesionisti in cele 10 tari, TPA Horwath este un lider al consultantei in regiune.

 

TPA Horwath este membru al retelei Crowe Horwath International, o asociere globala de firme independente de consultanta fiscala, audit si consultanta in afaceri. Asocierea cuprinde 150 de membri, 650 de birouri si in jur de 28.000 de anagajati, clasandu-se printre cele mai importante zece retele de consultanta din lume.

 

Schoenherr

Schoenherr a fost fondata in 1950 la Viena si s-a dezvoltat pentru a deveni  o firma de avocatura corporate de top din Austria si Europa Centrala si de Est. Operand prin birourile localizate in Belgrad, Bratislava, Bruxelles, Bucuresti, Budapesta, Kiev, Liubliana, Praga, Sofia, Viena, Varsovia si Zagreb (birou in cooperare), Schoenherr este o adevarata firma europeana. In prezent, aproximativ jumatate dintre cei 310 avocati ai firmei sunt activi in sediile din afara Austriei.

 

In Romania, Schoenherr si-a inceput operatiunile in 1996, fiind la acel moment una dintre primele firme de avocatura ce oferea servicii juridice la standarde de calitate europeana. De-a lungul anilor, Schoenherr si Asociatii a fost implicat in proiecte de cea mai mare anvergura si a oferit solutii juridice la probleme de cele mai variate tipuri. In prezent, Schoenherr se afla in topul primelor 10 firme de avocatura din Romania (potrivit publicatiei de business Ziarului Financiar, martie 2012).

Specialistii in energie ai casei de avocatura Schoenherr ofera consultanta in domeniul energiei la nivel international dar si pe plan local, inclusiv tranzactii, aspecte de drept imobiliar, dezvoltare de proiecte, fuziuni si achizitii, privatizari, parteneriate public private, probleme de reglemenare, reglementari legale in domeniu achizitii publice, consiliere strategica, probleme de concurenta, litigii si arbitraj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here