Europa supraincalzita !

1 Oct 2008 Comenteaza pe Forum Trimite prin Email


Europa se incalzeste mai repede decat restul lumii, arata un raport efectuat de expertii Agentiei Europene de Mediu si de cei ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
europa
Valurile de caldura, precum cel din 2003, care a 70.000 oameni, vor fi din ce in ce mai frecvente.

a crescut cu 0,8 grade celsius, pe cand in Europa cresterea a fost de un grad celsius. Potrivit expertilor, temperaturile tot mai mari vor transforma zona mediteraneeana intr-un teritoriu mai arid, iar nordul continentului intr-o regiune mai umeda. Studiul arata ca toate regiunile europene vor fi afectate de cresterea temperaturii: cele montane, cele arctice si cele de coasta.

Efectul principal al incalzirii globale este cresterea alarmanta a nivelului marilor. Potrivit raportului prezentat de “Evenimentul Zilei”, in ultimii 40 de ani, pestii s-au mutat cu 1000 de kilometri mai spre nord, iar doua treimi din ghetarii din au disparut din anul 1850 pana acum. Expertii avertizeaza ca, pana in 2100, va fi atat de ridicat incat va ameninta cu inundarea patru milioane de europeni si bunuri in valoare de 2,9 milioane de dolari.

Sursa: Antena 3


Urmareste EcoMagazin.ro pe FaceBook



Pentru mai multe informatii agentia europeana de mediu, alpi, nivelul marilor, omorat, temperatura medie globala, val de caldura, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol Europa ecologica
5 Feb 2008

STATISTICA – Italienii, cei mai mari agricultori bio din UE La nivelul Uniunii Europene terenurile cultivate ecologic reprezinta circa 4% din totalul suprafetei agricole. Austria are cea mai ridicata cota a terenurilor organice in suprafata agricola nationala – 11,2% in… Citeste mai departe»



Ninsoare de toamna in Europa
5 Sep 2007

In Europa, scaderea brusca a temperaturii a adus ninsoare la granita dintre Germania si Cehia. In vestul Cehiei, temperaturile au scazut cu un grad sub zero si s-a asternut un strat de zapada de 2-3 centimetri. De partea cealalta a… Citeste mai departe»

Energia regenerabila in Europa
5 Oct 2007

Foaie de parcurs pentru energia regenerabila in Europa Parlamentul a adoptat, marti, un raport privind energia regenerabila in Europa, care cere Comisiei Europene sa prezinte, pana la sfarsitul anului 2007, o propunere pentru un cadru-legislativ in materie. Deputatii insista, insa,… Citeste mai departe»

H5N1 in Asia si Europa
4 Feb 2008

INDONEZIA – Sapte decese in 15 zile din cauza gripei aviare In doar 15 zile, Indonezia a anuntat sapte decese provocate de gripa aviara. Regiunea Jakarta a fost supranumita capitala mondiala a gripei aviare. Iar in nordul Bulgariei s-a consemnat… Citeste mai departe»

Taxa auto in Europa
3 Mar 2008

Taxele de mediu incing razboiul dintre producatorii de masini, importatorii de autoturisme second-hand si autoritatile din unele state UE. Si ultima varianta a taxei pentru prima inmatriculare propusa de guvernul roman va ajunge saptamana aceasta pe masa Comisiei Europene. Oficialii… Citeste mai departe»

Puiul clorinat intra-n Europa
30 Mai 2008

Comisia Europeana a aprobat importul de carne dezinfectata cu clor Unele state membre intentioneaza sa nu respecte indicatia venita de la Bruxelles. Puiul american decontaminat cu apa de Javel (solutie lichida care contine clor, utilizata ca dezinfectant) s-ar putea sa… Citeste mai departe»

Cea mai mare centrala fotovoltaica din Europa
17 Apr 2008

Cea mai mare centrala fotovoltaica din Europa va fi instalata, in luna iulie a acestui an, pe acoperisul unui depozit din localitatea Laudun, Franta. Acoperind o suprafata de aproximativ 30 000 metri patrati din totalul de 55 000 metri patrati… Citeste mai departe»

Cultivarea legumelor bio, cea mai rentabila afacere
30 Mai 2012

Cultivarea legumelor bio, cea mai rentabila afacereIntrebat care ar fi cea mai rentabila afacere cu care romanii ar putea penetra piata europeana, un oficial a raspuns prompt: cultivarea legumelor ecologice. Grija pentru sanatate, in general, si pentru cea a copiilor, in mod special, meniurile marilor restaurante,… Citeste mai departe»

Cea mai veche civilizatie urbana, Harappa, a disparut din cauza schimbarilor climatice – studiu
30 Mai 2012

Cea mai veche civilizatie urbana, Harappa, a disparut din cauza schimbarilor climatice - studiuCercetatorii au descoperit noi indicii care sustin ca cea mai veche civilizatie urbana, Harappa, a disparut datorita schimbarilor climatice. Civilizatia Indusului, Harappa, s-a dezvoltat cu peste 5.200 de ani in urma si ea era localizata pe teritoriile de astazi ale… Citeste mai departe»

Colegiul Tehnic “Miron Costin” organizeaza simbata, 2 iunie, cea de-a doua editie a Tirgului eco “Deseuri zero? Da!”.
30 Mai 2012

Evenimentul aduce in fata vizitatorilor o inedita parada a modei, cu piese de vestimentatie realizate de elevi din materiale care nu au, in mod obisnuit, aceasta destinatie, dar si o expozitie cu obiecte diverse, realizate, de asemenea, din materiale si… Citeste mai departe»