Romanul de azi, fratele vitreg al codrului

0
20
Romanul de azi, fratele vitreg al codrului

1. Padurea si istoria romanilor

Este bine stiut ca inainte vreme, pe cand nici ouale nu erau asezate pe aceste meleaguri sub closca civilizatiei, codrul era principalul aliat al romanilor in lupta cu adversitatile politice si sociale, caci aici se adaposteau bejenarii napastuiti de urgia trambelor de navalitori, aici – ca intr-o cetate inexpugnabila – se repliau ostile romane sufocate de superioritatea numerica a dusmanilor si tot aici, din umbra intaritoare a codrilor desi si intunecati porneau contraatacurile taranilor-osteni, pana la nimicirea ori izgonirea vrajmasilor in pustia de unde venisera.
Codrul primitor si generos a fost din totdeauna prietenul credincios al obijduitului: fie ca oferea adapost haiducului insetat de libertate si demnitate, fie ca oferea casa si masa obiditului revoltat.

Dar in acele timpuri, ba si mai incoace inspre vremurile moderne, padurile acopereau muntii, dealurile si o buna parte din campiile de azi (renumitii codri ai Vlasiei).

De subliniat ca atat la noi, cat mai ales aiurea, modernismul si civilizatia si-au facut loc printre cioturile padurilor macelarite, ca de, obrazul subtire cu prapad se tine – era nevoie de mult mai mult teren arabil pentru populatiile in continua crestere, asa ca defrisarile devenisera o necesitate; de asemenea era mare nevoie de lemn brut sau partial prelucrat pentru apetitul industriilor in expansiune: lemn de constructie si pentru foc, traverse de cale ferata si stalpi de telegraf etc.

2.Rolul vital al padurilor. Taieri masive in Romania

Care este situatia padurilor in Romania zilelor noastre, cand tot omul cu scaun la cap cunoaste rolul lor ecologic (purificarea aerului, mentinerea umiditatii solului, prevenirea alunecarilor, combaterea eroziunilor), dupa cum cunoaste prea bine importanta crescanda a lemnului in industria mobilei, celulozei si hartiei?

Cu toate defrisarile impuse de inceputurile discutabile ale actualei civilizatii, o civilizatie a consumului pe rupte, viata este de neconceput in absenta padurilor, adevaratul plaman al planetei. Indeosebi acum, cand poluarea este pretutindeni prezenta si se straduieste sa puna pe nasalie intreaga suflare de pe planeta…

Dar daca in toate statele civilizate din zilele noastre padurile sunt aparate printr-o legislatie extrem de severa, la noi, la fel ca in toate tarile mai putin dezvoltate din zona ecuatoriala, padurile sunt decimate fara mila. Cu precadere dupa Decembrie ’89, cand atatia si atatia proprietari, dupa ce si-au dat gata padurile redobandite, au intrat mai apoi in padurile altora sau ale statului. Fireste, nu totdeauna fara stirea celor platiti sa pazeasca si sa ingrijeasca padurile: ocoalele silvice doldora de ingineri, brigadieri si padurari. Nemaipunand la socoteala multimea talharilor mari si mici, indeosebi retelele mafiote ale marilor talhari…

3.Afaceri veroase cu lemnul

Mai mult. A aparut pe langa unitatile forestiere de profil – ateliere, fabrici si combinate, tagma rapace a intreprinzatorilor particulari, o prea suspecta categorie de negustori-industriasi, care liciteaza mari parchete de padure ca sa poata exploata-defrisa o suprafata de cateva ori mai mare, iar lemnul prelucrat sumar, cel mai adesea sub forma de cherestea, este in final vandut strainilor. Si aceste afaceri sunt extrem de profitabile pentru ambele parti, chiar si dupa incasarea comisioanelor grase de catre cei care au menirea sa le zadarniceasca, caci de curmat nici vorba, atata timp cat sforile acestor megapotlogarii facute cu averea natiunii si cu banii publici se afla in mainile unor raufacatori oplositi in institutiile de varf ale statului, unde se sprijina intre ei si-si apara fatuitatea cu uriasa nesimtire poreclita imunitate.
Daca strainii se dau in vant dupa atari chilipiruri consistente, afaceristul roman este la randul lui multumit cu ce-i revine, caci el se gandeste doar la castigul lui de moment (vorba ceea, ce-i in mana nu-i minciuna) si refuza sa ia aminte la gravele prejudicii aduse tarii sale.
Dar meteahna in cauza nu poate fi atribuita in intregime anistorismului de care sufera romanii de azi. Mai degraba se poate vorbi de orbirea datorata castigului in valuta (capatuirea prin orice mijloace) si, mai ales, de dispretul cinic al descurcaretilor vizavi de proprietatea altuia si de bunul public, o detestabila trasatura care si-a luat avant in perioada colectivizarii si de care multi dintre concetatenii nostri nu vor sau nu pot sa se descotoroseasca.

N.B.Romania postdecembrista se impune atentiei prin cele doua linii de forta ale unui activism specific, linii pe care tara este impinsa inspre jena si mizerie generalizata:

a)Politicienii se lupta in campaniile electorale pentru castigarea parghiilor puterii nu ca sa scoata tara si grosul truditorilor ei din actualul impas, care de altminteri este opera lor, ci ca sa se poata infrupta in voie pe de o parte din buget, oricat ar fi acesta de sarac, iar pe de alta parte din banii care vin de la Uniunea Europeana. Caci ei stiu foarte bine ca Romania are nevoie de noi si noi imprumuturi pentru a fi sprijinita sa nu se prabuseasca cu totul, bani cu care nici vorba sa poata fi adusa prosperitatea si multumirea in casele celor de la care smulg voturile prin promisiuni mincinoase ;

b)Atata timp cat calea cea mai scurta si mai rapida de imbogatire o reprezinta avutia nationala si banul public, este limpede de ce aproape toti marii talhari ai Romaniei postdecembriste tin mortis sa fie in prim planul oribilei noastre politici dambovitene – vor sa-si apere averile deja stranse pe cai nelegiuite si sa vegheze asupra necinstitelor afaceri pe care le deruleaza in continuare, prin legi si acte normative despre care cu indreptatire spunea Basescu ca sunt elaborate de hoti pentru hoti. Iar pamantul patriei ii intereseaza pe acesti avortoni doar prin prisma bogatiilor solului (ape, paduri, livezi, suprafete agricole) si prin cea a bogatiilor subsolului (petrol, gaze naturale, sare, minereuri), bogatii pe care le pot suti sau le pot vinde strainilor pe preturi de nimic pentru grosul cetatenilor, si asta din pricina comisioanelor incasate de acesti nestiutori ai adevaratei legi a pamantului, care spune ca „pamantul ne hraneste, ne rabda si ne acopera”.

Iata insa ca despaduririle irationale se razbuna prin dezechilibrele pe care le provoaca tot acusi-acusi (seceta prelungita, alunecari de teren, furtuni devastatoare), iar lemnul romanesc vandut dupa o sumara prelucrare, provoaca la randul lui o considerabila „hemoragie” a produsului intern.

4.Nostalgia codrilor de altadata

Si asa se face ca am ramas cu nostalgia nepatrunsilor codri de altadata. Odinioara cu plutele si carutele, astazi cu masinile, trenurile si vapoarele, lemnul romanesc se duce si se tot duce pe apa sambetei, adica in burtile putinelor noastre fabrici ramase cat-decat rentabile, dar mai ales in burtile foarte rentabilelor companii occidentale.

In goana dupa castig si capatuiala, cui ii mai arde sa pazeasca aceasta mare avutie nationala? Ori cui ii da mana sa se apuce serios de reimpaduriri? Unde mai punem faptul ca anumite paduri scapate ca prin minune de furia talharilor, nu au norocul sa scape si de anumite boli…
Mergand in acest ritm cu taierile, nu peste mult timp turistii romani vor calatori in Occident nu ca sa se extazieze in fata minunilor civilizatiei de acolo, cu zgirie nori si autostrazi suprapuse, ci pentru a-si reaminti si a regreta una din superbele cumintenii ale naturii – padurile seculare, de care romanii continua sa-si bat joc, cu nesimtirea ce le-a fost inoculata de normele absurdei lor democratii originale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here