In lipsa unei strategii de dezvoltare durabila, tarile cu resurse raman mai sarace decat cele care le cumpara

0
17
In lipsa unei strategii de dezvoltare durabila, tarile cu resurse raman mai sarace decat cele care le cumpara
In lipsa unei strategii de dezvoltare durabila, tarile cu resurse raman mai sarace decat cele care le cumpara

Resursele naturale, iar in acest sens Romania este o tara bogata, ar trebui sa aduca bunastare, mai ales intr-o economie globala in dezvoltare cu un consum tot mai mare, dar in realitate tarile bogate in minereuri, cum ar fi aur, carbune sau petrol, sunt adesea mai sarace si se dezvolta mai greu decat cele care-si cumpara resursele. Paradoxul se explica prin lipsa, deliberata in unele cazuri, a unei strategii de crestere sustenabila care nu permite guvernelor sa investeasca veniturile din exploatarea materiilor prime in mijloace de dezvoltare economica mai durabila, cum ar fi educatia sau transportul. Astfel, pe masura ce-si epuizeaza resursele, statele devin mai sarace.

Desi tari precum Nigeria, Liberia, Venezuela si chiar Rusia sunt bogate in resurse, o mare parte din populatia acestora traieste sub pragul saraciei, nu are acces la apa curenta si canalizare, la electricitate, spitale, scoli sau transport adecvat. Paradoxul are si un nume, „blestemul bogatiei in resurse naturale“, iar ingredientele acestuia sunt bine cunoscute. Tarile bogate in resurse tind sa aiba monede puternice, ceea ce face alte exporturi necompetitive, explica Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, intr-un articol publicat in august anul trecut in Project Syndicate sub titlul de „Bogate in resurse, sarace in bani“.

Apoi, deoarece exploatarea resurselor de obicei nu asigura multe locuri de munca, somajul creste. De asemenea, din cauza preturilor volatile ale resurselor, cresterea economica este instabila. Volatilitatea este exacerbata adesea de bancile internationale, care se grabesc sa intre si sa investeasca atunci cand preturile sunt mari si se retrag fara sa ezite in perioadele dificile, totul in concordanta cu principiul ca bancherii ii imprumuta doar pe cei care nu au nevoie de banii lor.

In lipsa unei strategii de dezvoltare durabila, tarile cu resurse raman mai sarace decat cele care le cumpara
In lipsa unei strategii de dezvoltare durabila, tarile cu resurse raman mai sarace decat cele care le cumpara

Dar cel mai evident motiv este faptul ca tarile bogate in resurse nu urmaresc strategii sustenabile de crestere. Guvernele nu-si dau seama ca daca nu folosesc bogatia rezultata din exploatarea resurselor pentru investitii productive care sa diversifice economia isi saracesc tara. Disfunctionalitatile politice agraveaza problema, in conditiile in care conflictele legate de accesul la castigurile din resurse favorizeaza instaurarea guvernelor corupte si nedemocratice.

Dependenta de resurse face ca „lantul responsabilitatii dintre cetateni si guverne sa fie slab“

Acolo unde guvernele sunt puternic dependente de veniturile din resurse, si nu de taxele de la cetateni, „lantul responsabilitatii dintre cetateni si guverne poate fi slab. Abundenta resurselor naturale poate fi asociata cu sisteme slabe de control si decizie deoarece generarea de venituri mari motiveaza elita politica si grupurile private puternice sa caute controlul acestor venituri spre beneficiul anumitor grupuri si in dauna interesului economic comun“, se arata intr-un studiu al Bancii Mondiale, citat de The Guardian intr-o analiza publicata in octombrie 2012 sub titlul „Sunt resursele naturale binecuvantare sau blestem pentru tarile in dezvoltare?“.

Problema are si rezolvari, la fel de bine documentate cum sunt cauzele. Printre acestea se numara un curs de schimb valutar redus, crearea unui fond de stabilizare, investirea „inteligenta“ a veniturilor din resurse, inclusiv in oameni, interzicerea creditarii si transparenta, pentru ca locuitorii tarii sa vada de la cine vin banii si unde se duc.

Aceste masuri sunt necesare, dar nu suficiente, iar tarile bogate in resurse trebuie sa faca anumiti pasi vitali pentru a deveni „natiuni binecuvantate“.

In primul rand, guvernele trebuie sa se asigure ca cetatenii sunt cei care profita cel mai mult de resursele tarii. Exista un inevitabil conflict de interese intre companiile, de cele mai multe ori straine, care exploateaza resursele, si tarile gazda. Primele vor sa plateasca cat mai putin posibil, iar ultimele sa maximizeze castigul. Licitatiile transparente si bine puse la punct pot genera mai multe venituri decat intelegerile incheiate in spatele scenei. De asemenea, contractele ar trebui sa fie mai transparente si sa asigure ca daca preturile cresc, castigurile nu curg doar in cuferele companiilor.

Puterea de renegociere ca arma pentru protejarea intereselor nationale

Din nefericire, multe tari au semnat deja contracte proaste care dau companiilor private straine cea mai mare parte din valoarea resurselor. De aceea, guvernele trebuie sa se asigure ca pot renegocia, iar daca aceasta nu este posibil, ca pot impozita mai mult profitul care creste exagerat. Strategia a dat roade in cazul Botswanei si nu doar tarile in curs de dezvoltare, precum Bolivia si Venezuela, renegociaza. Economii dezvoltate ca Australia si Israelul renegociaza. Chiar si Statele Unite, cea mai mare economie a lumii si cel mai mare consumator de resurse, a impus taxe speciale pe profit.

La fel de important este ca banii rezultati din exploatarea resurselor naturale sa fie folositi pentru stimularea dezvoltarii. Adesea, in statele bogate in resurse infrastructura – drumuri, cai ferate sau porturi – a fost construita cu un singur scop, acela de a scoate bogatiile naturale din tara la cel mai redus pret posibil, fara eforturi ca resursele sa fie procesate local, cu atat mai putin pentru dezvoltarea industriei locale.

Dezvoltarea reala cere explorarea tuturor posibilelor implicatii, precum pregatirea angajatilor locali, ajutarea companiilor mici si mijlocii sa devina furnizori pentru grupurile miniere, de petrol sau de gaze naturale, crearea unei capacitati interne de procesare si integrarea resurselor naturale in structura economica a tarii.

Resursele nu vor disparea prea curand, iar cererea pentru ele si preturile acestora tind sa creasca. Blestemul resurselor poate fi rupt daca tarile infiinteaza institutii si pun in practica politici care sa asigure ca bogatia din resurse ajunge la toti cetatenii, concluzioneaza Joseph Stiglitz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here