O echipa mixta romano-suedeza cerceteaza istoria, etnologia, sociologia si ecologia fanului romanesc, cu rezultate folositoare.
Cine nu a tinut niciodata o furca in mana si nu s-a bucurat de parfumul ierbii cosite si de linistea dintre dealurile de munte pline de capite? Peisajul cu clai este omniprezent in Romania, iar dintre produsele culturii noastre traditionale, fanul este poate cel mai emblematic, cel mai complet. Antropologul Vintila Mihailescu il numeste „un obiect social total”, remarcand ca toate aspectele vietii – organizarea muncii, gospodariile traditionale, arhitectura vernaculara – sunt construite in mare parte in jurul fanului.

Exista tipuri de pajisti unde se face fanul, exista mijloace de transport pentru fan, exista sezoane de lucru si sarbatori cu interdictie anume la fan; sunt locuri anume unde oamenii stau cand merg sa „faca” fanul (odai, salase) si locuri anume unde e depozitat (fanare, soproane, sopruri, obroace, suri – ca sa amintim doar termeni folositi in cateva zone din tara).

Din aceste motive, si din altele, fanul face obiectul unui amplu studiu condus de cercetatori de la Muzeul National al Taranului Roman (MTR), Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA – departamentul de Sociologie, Bucuresti) si Centrul Suedez de Biodiversitate (CSB – Universitatea din Uppsala, Suedia).

Din 2009, echipa interdisciplinara (biologi, antropologi si istorici agrari) investigheaza practicile si cunostintele legate de fan din cateva zone montane, prin observatii directe, documentare foto, interviuri, si fac o comparatie cu practicile din Suedia (mai ales prin cercetare istorica, pentru ca acolo practicile au incetat). Au ales fanete si pasuni cosiderate azi elemente cheie pentru mentinerea biodiversitatii din Maramures, Cluj si Brasov, urmarind cum se desfasoara procesul traditional de facere a fanului, dar si cum se transforma el ca urmare a politicilor de subventionare.

Studiul, care va continua pe termen nedeterminat, a generat articole stiintifice, precum cel din Environmental Conservation (2013), dar si produse culturale precum expozitia deschisa pe 20 iulie la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti.

Potrivit Annei Westin, de la Universitatea din Uppsala, care a inceput sa vina in Romania in 2004 pentru un curs de biodiversitate si a gasit aici o sursa permanenta de date, marea diversitate a utilizarii terenului se bazeaza pe cunoasterea traditionala – pe felul nuantat in care diferitele tipuri de pajisti sunt pascute, cosite, arate, fertilizate sau curatate.

Foto: Anamaria Iuga/MTR

Foto: Anamaria Iuga/MTR

Folosit sustenabil, dupa vechile practici, un teren cu faneata genereaza fara a se epuiza hrana pe tot anul pentru animale, dar si pentru oameni (vezi „gradinile umblatoare” din Apuseni, rotatia culturilor), habitat pentru o uriasa biodiversitate (din care fac parte polenizatori si ierburi salbatice utile), iar animalele genereaza la randul lor hrana pentru oameni si fertilizator pentru pamant.

Studierea practicilor care au dus la o atat de uimitoare conservare a piesajelor si biodiersitatii in zonele cu fanete poate fi de valoare inestimabila pentru restul Europei, unde ele s-au pierdut complet. „In Suedia – a explicat Tommy Lennartsson (CSB) la masa rotunda care a marcat deschiderea expozitiei de la MTR – cea mai mare partea  fanului, a nutretului pentru animale provine de pe terenuri arabile, fertilizate cu ingrasamant artificial”.

Aceasta pieredere este si motivul pentru care Comisia Europeana acorda subventii pe pasuni si fanete cultivate traditional – prin Legea Pajistii, un hectar de pasune lucrat traditional si cu valoare biologica ridicata poate aduce peste 300 Euro pe an. Dar, spune Tommy Lennartsson „una din probleme e cum sa gandesti aceste subventii. Diversitatea bioculturala trebuie sa fie baza pentru conceperea unor politici agricole eficiente si sustenabile”.

Foto: Anamaria Iuga/MTR

Foto: Anamaria Iuga/MTR

Din cauza unor tehnicalitati, o parte din aceste metode traditionale si cu rezultate bazate pe secole de experienta sunt acum considerate incalcari ale conditiilor pentru subventii. De exemplu, regulile cer ca numarul de copaci sa nu depaseasca 50 pe hectar, insa pajistile cu arini si cele din livezi au de obicei mai multi. „Ca sa nu piarda subventia, oamenii din Budesti au inceput sa taie arini si chiar pruni, dar acest lucru nu a fost in favoarea fanetei – arinii fixeaza azotul, iar in lipsa lor creste parul porcului, pe care vacile nu-l mananca. Cu arini, iarba e buna, iar daca se adauga si gunoi, iese si mai buna, iar in ceea ce priveste umbra, taranii le taie crengile de jos ca sa lase locul mai insorit”, mi-a povestit prin telefon Anamaria Iuga, sefa sectiei de Studii Etnologice a MTR, aflata pe teren, in Maramures, pentru cercetare.

O alta regula prea stricta si nu neaparat benefica care a reiesit din interviurile echipei de cercetare este aceea ca daca pui altceva pe terenul cu faneata pierzi subventia pe 5 ani. Or un teren secatuit se reface in mod traditional cu doi-trei ani de cartofi (combat insectele, spun oamenii), urmat de vrei un an-doi de lucerna ca sa fixeze azotul. Rezultatul lipsei de nuanta a regulii poate fi ca, pentru a indeplini conditiile pentru subventie, oamenii ar putea renunta sa aplice cunostintele lor traditionale de agricultura sustenabila.

– Domnica Macri

Plante specifice pentru zonele de faneata

 

Colocticii (Rhinanthus serotinus, Rhinanthus minor) E binecunoscuta ca planta-semnal pentru inceputul cositului in numeroase tari europene. Cand sunt uscate in capsulele mici in care sunt inchise, semintele suna atunci cand bate vantul sau cineva trece prin iarba. „Cand se coace firul ierbii se poate cosi. Sunt niste clocotici prin iarba, cand mergi prin ea, suna. Asa zic batranii, asa am invatat si noi. Atuncea-i coapta iarba cand suna clopotei prin iarba” (Tanasie M., 64 ani, 2010, Surdesti).Arnica (Arnica montana) Planta era folosita in Suedia pentru a semnala perioada cositului. Potrivit legendelor suedeze, cele trei flori ale plantei reprezinta omul care coseste, mana de lucru si slujnica. „Atunci cand iese omul care coseste cu mana de lucru si cu slujnica,  atunci e timpul ca fermierul sa isi coseasca fanul”. In Romania, arnica este o planta obisnuita in pasuni si fanete. Este folosita si in scopuri medicale.Parul porcului, parul ursului (Nardus stricta) Nu e o iarba buna pentru fanete. Creste scurta si e foarte dura, fiind dificial de cosit si neproductiva. Cand este prezenta in tot campul, e semn ca faneata are nevoie de masuri de regenerare, cum ar fi aratul, feritilizarea, sau cativa ani de odihna.Trifoi (Trifolium) Trifoiul e o specie cultivata pentru nutret - poate fi cosit de mai mlte ori pe vara si e foarte productiv. In plus trifoiul rosu e foarte eficient tn fixarea azotului, imbogatind solul. Subiectii studiului spun ca planta trebuie cosita doar atunci cand a inflorit, daca se taie prea devreme, lichidul care curge din planta distruge radacina. Trifoiul sau lucerna ofera un nutret bun, dar plantele sunt fragile, de aceea nu pot fi lucrate ca fanul obisnuit, ci trebuie uscate pe suporturi din lemn.

 

Fragmente din cercetarea de teren MTR-SANSPA-CSB

 

SĂRBĂTORI MÂNIOASE CU FÂNUL

In Surdesti, judetul Maramures, se stie ca nu e bine sa lucrezi in zi de sarbatoare, nici in gospodarie, dar mai ales nu poti face fan. Pedeapsa vine imediat. Iata ce a patit un om, cu multa vreme in urma, cand lucra la fan intr-o zi de duminica, in locul care, acum, se numeste La claile de piatra:

Se spune ca mai demult, tare demult, un om care avea o faneata aproape de Piatra Rosie, lucra la fan si il facea clai, intr-o zi de sarbatoare, in preajma sarbatorii de Sanpetru (29 iunie). A zis o femeie care trecea pe acolo: „De ce lucrezi azi, ca-i sarbatoare mare.” „Sa fie tot sarbatoare”, a raspuns omul, „eu imi fac fanul.” Era grabit sa termine, caci se arata ploaie in zare si se temea sa nu i se strice fanul. Atunci, femeia i-a spus: „Te-a bate Dumnezeu ca lucrezi in zi de sarbatoare!” Barbatul nu asculta si lucra in continuare. La un moment dat, cand termina una dintre clai, se dadu jos si se duse la umbra unui pom sa bea apa. Avea o cofa de lemn cu apa rece la umbra unui stejar. Cand sa puna cofa jos, femeia ii spuse, inainte se plece: „No, mai Petre (caci asa il chema pe om), ce s-o facut de claia ta? Du-te acum si termina claia!” Femeia a vorbit in gluma. Cand s-a uitat mai bine, insa, Petre a cazut la pamant de spaima; nu i-a venit sa creada ce s-a intamplat cu claia: cat timp bause apa, claile de fan la care lucrase se prefacusera in piatra. In drum spre casa, Petre isi mana boii, suparat, zicandu-le: „O sa mancati bolovani la iarna! O sa vin si o sa incarc in loc de fan, bolovani, ca pentru voi s-au facut claile piatra!” Claile de piatra sunt acolo si astazi, in gradina unui om, sub Piatra Rosie: una e cat o claie de fan, cealalta e cat o jumatate de claie, cum o fost atunci, neterminata. (Poveste auzita de la Victor P., 75 ani, 2006, Surdesti; consemnata de V. Avram si A. Iuga. Text adaptat de A. Iuga).

Luna iulie, luna lui cuptor, cand furtunile apar la munte de nicaieri, manate de Sf. Ilie, este presarata la final cu cateva sarbatori cand nu e bine a lucra la fan, fiind foarte periculoase:

„Aici, in zona noastra s-o-ntamplat mai multe necazuri mai demult, ca s-o lucrat cu fanul; dar cu fanu’, sarbatorile astea primejdioase nu se lucreaza!” (Mihai C., 65 ani, 2006, Surdesti, consemnata de A. Iuga).

Sfantul Ilie, sarbatorit pe 20 iulie, marcheaza inceputul acestei perioade. Acum se pornesc furtuni strasnice, cu vant puternic, tunete si fulgere. Sfantul Ilie nu uita cand cineva a lucrat in zi oprita:

„O lucrat aici o batrana, aici mai jos o lucrat. Si iarna o venit dupa claie, inca era zapada. Si o traznit si i-o ars fanul din claie pentru ca o lucrat in ziua de Ilie Prooroc. O ars claia, n-o putut sa stinga nimeni (…), degeaba o aruncat oamenii apa pe ea. Nu s-o stins. N-o mai fost bun nici fanul, nici parul. Si parul o fost lovit.” (Achim M., 56 ani, 2010, Surdesti, consemnata de A. Iuga).

Nici de Sfanta Maria Magdalena, sarbatorita pe 22 iulie, nu e bine a lucra la fan:

„La Maria Magdalena, atunci ii gingas, ca le arde. Da! Cu Magdalena s-o intamplat multe lucruri. O adus fan cutare in sura si l-o ars. O ars si sura. Acolo, la un uncheas al meu, o stat dinsus de biserica. O adus ceva snopi sa nu-i ploua pe camp si i-o bagat in sura. Si o venit ceva ploaie in ziua de Maria Magdalena si o traznit. O fulgerat si o ars ssurat” (Alexa F., 78 ani, 2006, Surdesti, consemnata de A. Iuga si G. M. Iuga).

Ziua urmatoare, 23 iulie, se sarbatoreste Sf. Foca, o alta zi manioasa cu fanul:

„Un unchias de-al meu, care o avut loc acolo unde sta Gobi Jumbo, (…) in ziua de Foca n-o lucrat cu fanul, dar o gandit ca s-a duce macar sa pregateasca un par pentru claie. Parul pentru cealalta zi, asa cum se face pe la noi. Si o adus parul, l-o batut in pamant si atat. Si pe dupa-amiaza o venit vreme mare si o traznit numai parul. N-o fost fan pe claie. O traznit parul acela” (Mihai C., 65 ani, 2006, Surdesti, consemnata de A. Iuga).

Foto: Anamaria Iuga/MTR

Foto: Anamaria Iuga/MTR

Nici de Adormirea Sf. Ana, sarbatorita pe 25 iulie nu se lucreaza. E pericol de fulgere si traznete:

„Acum vreo 20 de ani, era colectiv atuncea, (…) era caldura, eram in camasa, ca se anuntase vreme buna, nu ploaie. Se uscase fanul cosit pana la amiaza si am zis sa mergem sa strangem. Si s-o sculat nor de acolo, asa o venit cu o forta norul ala, cu tunete si traznete, de-o fost pe noi acolo. Tunete si fulgere. Si fiecare, in camesi, cum am fost: unul s-o ascuns sub o tufa, altul sub un tei. Un baiat al meu o fost sub un stejar. Mai, du-te de sub stejar, ca la stejar trag traznetele, ca au magnet stejarii. Ii lemn tare si are magnet. Du-te de sub stejar! Eu am stat sub o tufa si era un fag mare si o fugit un unchi de-al meu acolo si am fugit si eu, ca trecea apa prin tufa. Cum am sosit acolo, el o fost langa copac, eu mai incoace, o traznit intre noi. Cat de-aici acolo l-o aruncat afara. Pe cand m-am sculat in picioare am stiut ca m-o traznit si am stiut ca mor, ca cine umbla traznit, moare. Eram constient. (…) O fugit toti prin ploaie, femeia, frate-mio, femeia fratelui, vai, m-o traznit! Ne-o pus alaturea, o sapat in pamant cu securile groapa si ne-o bagat acolo si ne-o acoperit cu pamant. Dupa ce ne-o acoperit cu pamant, o tras pamantul, ca stiam noi ca trage pamantul. Si am scapat. (…) Si am zis ieri catre baba ca eu maine (25 iulie) nu lucru nimica. Ma duc un ceas, asa, doua, ma duc la baie la Ocna si cumpar un pic de cas, ca noi folosim mult, ne place cu placinta.” (Gheorghe P., 82 ani, 2013, Surdesti, consemnata de A. Iuga).

Ultima zi oprita a se lucra cu fanul este ziua Sf. Pantelimon, Palie, sau Pintilie, cum se mai numeste, sarbatorit in 27 iulie:

„Atunci vine vant mare si zice Pintilei, Pintilei. Nu-i tot cosit de astazi, ca-i si de ieri. Deci o zis ca-i si cosit din alte zile, dar Pintilei tat le-o dus. Aici la noi o fost un om, cum zicem la noi, la Capu Campului. Mi-o fost unchies mie. O fost la biserica diac si daca o fost diac, o zis ca-i dezlegat sa lucreze cu fan in zile de-astea. Si apoi, cand o venit vant, tat o manat sfanult. Si daca o vazut, s-o enervat. O mai ramas o capita si o luat furca sus si o zis sa o ia si pe asta, ca si asta-i cu fan tot de atunci cosit” (Mihai C., 65 ani, 2006, Surdesti, consemnata de A. Iuga).

„Pintileu vine cu vant si cu vartej si-apoi duce fanul. Face roata si-l duce sus. Il invarteste si-l duce. Si de la noi o luat. C-am lucrat in ziua de Pintilei. Si-apoi o venit un vant si fanul o fost coame stii, asa, cum le spunem noi. O venit vant si o facut roata si le-o suit cu ele, acolo sub pietre, catre Cavnic, unde avem pamant.” (Alexa F., 78 ani, 2006, Surdesti, consemnata de A. Iuga si G. M. Iuga).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here