Circuitul PET-ului in natura. Plasticul, intr-o cultura a saraciei

0
94
Doua bidoane de cinci litri nu valoreaza nici cat o paine

Viata fireasca a unei sticle de plastic ar trebui sa se sfarseasca, daca nu in malaxorul unei instalatii de reciclare, macar la groapa de gunoi. Totusi, de acolo, un PET mai trece prin cateva maini, mai hraneste cateva guri.

In curtea asta din satul Glina, judetul Ilvof, se traieste mai mult de la groapa de gunoi. Si din ce se mai gaseste pe langa: fier vechi, aluminiu si PET-uri. Ca niste furnici, oamenii astia aduna ceea ce noi numim deseuri – obiecte pe care le storc de ultimii bani. Ei sunt cei care duc PET-ul pe ultimul drum.

Madalina, femeia din gospodarie, incalzeste apa la ceaun. Are 19 ani, dar semnul posomorarii i s-a sapat deja clar in mijlocul fruntii, acolo, intre sprancenele negre. Andreea are 4 ani, doar ea e fiica Madalinei, ceilalti opt copii care batatoresc pamantul din curte sunt din alte familii, sunt rude. Copii cu copii in brate si alti copii care stau in fund si se joaca in tarana.

O paine discreta
E un miros puternic de vechi aici, ca-n odaile nelocuite. Madalina nu vorbeste despre groapa ca si cand s-ar duce ea acolo. „S-a inchis si nu mai da voie sa intram”, asta e textul oficial. Zice ca vecinii se duc mai mult. Nu sunt acum acasa, dar ei „fac groapa”. Se dezleaga greu la discutii, i-e teama sa spuna ceva, daca citesc in gazeta cei mari, de la groapa, si nu-i mai lasa deloc sa caute una-alta? Pai, ruineaza atatea familii din sat! Oamenii astia, care traiesc in case scunde din pamant si lemn, in baraci ponosite si saracacioase, isi apara painea, pana la urma.

O sa spunem asa: nu Madalina, nici familia ei, nici altcineva pe care ea l-ar putea cunoaste nu trece strada, la groapa de gunoi. Insa prin sat se aude: „Se traieste mai mult din ce-aduna lumea. E lume multa si saraca. La groapa se gaseste tot, de-acolo se poate strange, dar nu prea da voie”.

„Ei sorteaza,
cum ar veni”

Banii se fac ori din aluminiu, doza cu doza, ori din fier, ori din PET-uri. 2,5 lei pentru kilogramul de aluminiu, 0,6 lei pentru fier si, la mica intelegere, oricum mai putin de un leu, pentru kilogramul de PET-uri. „Daca ar face doar sticle, ar muri de foame! E multa munca si degeaba.”

Totusi, oamenii vin la groapa, separa plasticul de gunoiul menajer si alte lucruri care au devenit netrebuincioase altor oameni. Si apoi il duc la centrul de colectare de langa. „Ei sorteaza, cum ar veni”, incearca Madalina sa ne lamureasca. „Dar nu scoate sticlele afara, ca nu le da voie sa scoata. Cand mai scapa, mai scoate si ei un sac de fier. In rest, acolo, inauntru. Mai merge copii pe gunoi si mai aduna ce gaseste. De la o casa merge doua persoane, de la zece case mai incolo mai merge doua.”

Programul la groapa: doua-trei ore pe zi
Nu stie sa spuna cat se castiga din munca asta, dar oamenii merg in fiecare zi, munca incepe pe la 16.00 si se termina pe 18.00-19.00, cand ii trimit racoarea si intunericul inapoi, in jurul ceaunului.
Se insista mult pe fier – „murdar, ruginit, vai de el si ala” -, desi trebuie sa-ti fi pus Dumnezeu mana-n cap sa gasesti mai mult de 20 de kilograme intr-o zi. PET-urile sunt asa, mai mult invecinate cu scopul lor principal. Dar o paine tot aduc si ele, atat cat se mai poate, ca indata vine iarna. Peste groapa incep deja sa cada ciori in stoluri dese, croncanind a frig, iar cainii, flocosi si rai, latra nesatui la adierile mai turbate ale
vantului.

Ce se intampla cand da frigul? Cum o sa le fie traiul acum, ca se apropie balana? „Pai, cum sa fie? Daca ai salar’, traiesti. Daca nu, mai bine te duci dracului” – cam asta e, in argoul local, filosofia oamenilor.

Totusi, e un cerc inchis aici, orice strain atrage atentia. In general, nimeni nu vine sa-i intrebe pe sateni de vorba, asa ca devin circumspecti, aproape violent de banuitori, la fiecare intrebare. Nu prea lasa pe nimeni sa le rascoleasca viata. „Cine sunteti voi, sa veniti aici, in tiganie?”, intreaba, artagos, un cetatean. „Ne-au trimis de la ziar.” „Pai, si aveti ceva la mana?” „Legitimatia de presa.” „Deci, n-aveti nimic. Hai, luati masina si dati-i drumul de-aici mai repede!”


Plasticul, intr-o cultura a saraciei

Cand era copil, Mircea Kivu vindea sticle, de acolo isi strangea banii de buzunar. „Ăsta era jobul meu in familie: spalam sticlele murdare si ma ducem cu ele la magazin sa le vand. Prima data cand am vazut un PET eram in Israel, abia in 1987. Era o sticla de Coca-Cola. Am adus-o acasa si am refolosit-o multi ani: tineam apa in frigider. A rezistat mult sticla aia”, povesteste amuzat sociologul.

Mircea Kivu, sociolog
In cei 25 de ani scursi de la vizita in Israel, Mircea Kivu a observat cum o simpla bucata de plastic a schimbat esential obiceiurile de consum ale romanilor. „Am remarcat ca e o imaginatie debordanta in modurile de utilizare a PET-urilor, cred ca ar trebui inventariate undeva toate aceste transformari autohtone”, spune sociologul.

„Sifoane, ghivece, palnii”
„Le folosesc la sifoane, ghivece, fac palnii, cei de la tara iti comercializeaza vinul in astfel de sticle refolosite. Pai, tot oraseanul care se respecta si are rude la tara face vizite cu portbagajul plin de PET-uri goale. In zonele viticole, sunt la mare pret”, enumera, sumar, cateva moduri de intrebuintare. Dar e mai bine asa, crede Mircea Kivu, e preferabil sa le revalorifice in stilul lor decat sa le arunce in natura, chiar daca nu e chiar foarte igienic. „Din pacate, peisajul turistic romanesc este plin de plastice.”

Mai occidentali decat occidentalii
Alfred Bulai, sociolog, traseaza si mecanismele care-i fac pe romani sa renunte mai greu la obiectul din plastic, chiar si dupa consumul continutului. „Ideea de reciclare a fost, de fapt, gandita prima oara de romani. Noi suntem mai occidentali decat occidentalii!”, doar ca in limita perimetrului locuintei. „Da, PET-urile sunt de unica folosinta, dar traditia noastra culturala ne face sa le folosim la maximum si sa le reciclam cum putem si noi. Sunt zeci de mii de utilizari, legate, pana la urma, de o cultura a saraciei”, crede sociologul.
Alfred Bulai evidentiaza faptul ca modelul cultural al romanilor nu a fost construit pe societatea de consum, promovata de capitalistii secolului XX. „Ei incearca sa promoveze consumul, inclusiv consumul aberant. De aici vine smecheria asta cu «produse de unica folosinta», e o intreaga filosofie. Dar uite ca asa creste si cantitatea de plastic pe pamant. Romanii insa n-au prea prins minciuna asta pentru ca ei nici n-au avut, inainte de ’89, parte de astfel de produse, nu aveam modelul cultural.”

Ca traditie, nu doar a romanilor, produsele de calitate sunt cele trainice, puncteaza Alfred Bulai. „Plasticul nu e foarte sanatos, e un produs chimic – de aia are si termen de garantie. Nu te omoara, dar nu e nici asa, fara cusur. E pentru consumul rapid, ieftin. Dar e practic, usor, functional, gratis, normal ca-si gaseste mai multe utilizari.” Acum ne-am mai acomodat cu deprinderile date de capitalism, crede sociologul, a invatat si romanul sa mai arunce lucrurile pe care nu le mai foloseste.
Ce este PET-ul

Abrevierea PET provine de la compusul chimic polietilena tereftalat, un polimer termoplastic din familia poliesterilor, folosit pentru fabricarea fibrelor sintetice si a ambalajelor pentru lichide si produse comestibile. In randul chimistilor, denumirea de polietilena tereftalat nu este des acceptata, intrucat compusul nu contine polietilena, ci mai multe unitati de etilena tereftalat. De aceea, in literatura de specialitate se foloseste denumirea poli(etilena tereftalat).

Cum a ajuns PET-ul in Romania?

Amestecul de molecule din care rezulta materialul folosit la fabricarea sticlei de plastic, abreviat PET, a fost brevetat in anul 1941, de catre chimistii John Rex Whinfield si James Tennant Dickson, fiind descoperit in cadrul companiei britanice Calico Printers’ Association, specializata pe produse textile. Abia in anul 1973 a fost lansata si prima sticla PET, patentata de inginerul american Nathaniel Wyeth. Noua inventie a crescut usor in popularitate, datorita calitatilor sale: este facuta dintr-un material plastic transparent, foarte puternic si inert – nu curge nicio substanta daunatoare din continut. Astfel, poate stoca lichide in conditii de siguranta.

In Romania socialista insa, PET-urile erau considerate inventii de ultima generatie, un adevarat motiv de lauda pentru persoanele care reuseau sa-si procure un astfel de obiect. Caderea comunismului din ’89 a facut loc si pe piata romaneasca inventiei revolutionare din anii ’70.
Daca primele bauturi la sticla de plastic veneau din Occident, din importuri, prima linie de imbuteliere PET din tara a fost inaugurata de compania Quadrant Amroq Beverages, pentru sticla de Pepsi de 1,5 litri. Cea de-a doua mare firma producatoare de flacoane de tip PET a fost PET Clib Impex SRL, cu sediul in Caracal. Romania continua sa importe PET-uri, insa are si o industrie specializata, de sine statatoare, oricum, indeajuns de performanta incat sa permita unui roman sa produca, potrivit cifrelor oficiale, deseuri ce contin aproximativ 170 de kilograme de plastic.


„Sticle goale luam!” Acum si pe internet

De la centrul de colectare pana la cel de procesare, PET-ul mai are un traseu scurt de urmat. Sunt o multime de firme mici si mijlocii care-si asuma rolul de sofer pentru acest mic drum. Aurel Teodorescu este actionar in cadrul unei astfel de firme, care preia baloturi de plastic de la centrele mici de colectare sau de la restaurante si hoteluri. Cei mai multi dintre clienti afla de mica unitate economica prin intermediul internetului, de pe site-ul www.deseuri-online.ro – un fel de bursa online de deseuri. Dupa doar un an de activitate, sunt rulate lunar 60-70 de tone de PET-uri, insa Aurel Teodorescu are asteptari ca, in doua-trei luni, sa depaseasca 100 de tone. „Inca nu cunoastem toate dedesubturile plasticului, dar, dupa doar un an, aceasta afacere e profitabila. Cumparam, in medie, un kilogram de PET-uri cu 1,3 lei. Apoi, facem o activitate de trading (n.r. – comert): le sortam, scoatem gunoiul din ele si le trimitem mai departe. Nu avem o evaluare exacta a profitului, dar ies bani destui pentru profilul afacerii”, explica Aurel Teodorescu.
Primul meu PET
de Liviu Avram

In vara anului 1986 treceam din al doilea in al treilea de facultate. Costinestiul parea din nou destinatia obligatorie si in acel an, daca nu venea Costel cu o propunere de nerefuzat: sa facem altceva. Dupa un „brainstorming” in cinci, am identificat schema: o escalada pe Ceahlau, o coborare cu pluta pe Moldova, pe Siret si pe Dunare, apoi cateva zile in Padurea Letea din Delta.

Au urmat doua saptamani in care am strans provizii, multe dintre ele rationalizate pe cartela: paine, ulei, zahar, conserve de vita si de fasole cu carnati afumati, malai, ceai, cafea. Plus cinci camere de tractor, fundamentul plutei. Costel asta era un tip OK, dar cam gargaragiu: ii placea sa se laude ca tot ce are el – o lanterna, un briceag, o unghiera, orice – e unicat, e „the best”. Il stiam din armata, nu ne mai impresiona gargara lui, dar in ziua in care am centralizat proviziile, trebuie sa recunosc, ne-a umilit pe toti. A scos din rucsac o chestie in care incapeau doi litri de ulei, care nu se spargea si care cantarea doar cateva grame. Era un PET, primul pe care il vedeam in viata mea. Montagnarzii stiu cat conteaza fiecare gram din rucsac si ma inteleg cum am socotit: chestia aia de plastic inlocuia patru recipiente din sticla, basca faptul ca nu trebuia sa ai grija sa nu se sparga. Mi s-a parut atunci cea mai minunata inventie omeneasca. Zgariat si ciufulit, PET-ul lui Costel a facut cariera si anul urmator, cand am mers cu pluta pe Mures.

Si-acum, poftim: toti vor sa scape de PET-uri…

Manual de reutilizare a PET-ului

Mai intai trebuie separate cele trei tipuri de plastic din componenta unui PET: stricla propriu-zisa, capacul si eticheta. Apoi, fiecare dintre acestea se macina si se transforma in mici fulgi ce pot fi refolositi. Cel mai adesea – in fibre de tip textil, dar pot fi prelucrati la fel de bine pentru a fabrica borduri de autovehicule, cani, suporturi pentru creioane sau mobila moderna. Ca o ironie, acesti fulgi sunt folositi pentru a fabrica membrane necesare la izolarea gropilor de gunoi. Asta se intampla cu PET-urile care ajung la centrele de procesare din Romania. Pentru celelalte 98,7% PET-uri nereciclate, exista o multime de alte solutii. Acesta este un manual pentru cele mai intalnite dintre ele.

O palnie confectionata din partea superioara a unui PET poate fi folositoare oricand, iar rasadurile de flori se pastreaza perfect in zilele racoroase de primavara la adapostul plasticului, iar 


Se ia un bidon cu volumul de 2 litri…

1. Se clateste bine cu apa curata. Apoi se adauga, dupa nevoie, ulei, vin, tuica, benzina, bors, apa curata. Se pastreaza la frigider, in camara, in portbagajul masinii, la temperatura camerei, oriunde, oricat.
2. 
Se taie partea superioara cu ajutorul unui cutit sau cu o foarfeca, la aproximativ o treime din lungimea PET-ului. Se ia partea inferioara si se umple cu apa pana la jumatate. Buchetul de flori primit la birou poate supravietui astfel cel putin o saptamana.
3.
 Se taie partea superioara cu ajutorul unui cutit sau cu o foarfeca, la aproximativ o treime din lungimea PET-ului. Se pastreaza in portbagajul autovehicului personal pentru situatiile in care alimentarea cu benzina nu este facuta la pompa, ci cu ajutorul unei canistre.
4. 
Se taie, in diagonala, jumatate din partea superioara. Dopul se pastreaza bine strans pe gatul sticlei. Se foloseste ca o scafa, un caus, pentru manevrarea pamantului, nisipului, produselor vrac din magazinul general.
5. Se desurubeaza dopul si se toarna 150 de mililitri de sirop de zmeura. Se monteaza un cap de sifon si, in schimbul sumei de 2 lei, se poate obtine suc de zmeura.
6. Se ia un cui sau un ac mai gros. Se incinge la foc continuu timp de 2 minute. Se gaureste dopul PET-ului la distante egale, in forma de cercuri concentrice. Se foloseste la stropitul frunzelor late ale florilor din balcon sau inainte de aseza fierul de calcat pe haine.
7. Se taie partea inferioara cu ajutorul unui cutit sau cu o foarfeca. Se umple cu apa pana la jumatate. Se asaza pe caloriferul cald pentru umidificarea aerului din incaperea de locuit. Atentie! Dupa mai multe intrebuintari ar trebui inlocuit pentru a evita aspectul neplacut cauzat de depunerea impuritatilor din apa.
8. Se pune un plic de cafea instant sau de „3 in 1″, dupa preferinta, folosind gura recipientului. Se adauga apa calda. Se amesteca in mana timp de un minut. Lichidul obtinut poate fi consumat dintr-o cana sau direct din sticla.
9. Se planteaza, primavara, in pamant, rasaduri de flori. Se taie partea superioara a sticlei cu ajutorul unui cutit sau cu o foarfeca. Se acopera rasadul cu portiunea din PET rezultata din taiere, dupa ce se asigura circulatia oxigenului printr-o serie de gaurele firave. Se inlatura atunci cand razele soarelui devin mai blande.
10. Se incalzeste apa la o temperatura moderata. Se toarna in recipient. Se poate folosi in cazul durerilor reumatice sau de stomac.
11. Daca bidonul are capacitatea de 5 litri, poate fi folosit pentru depozitarea muraturilor, care se extrag, cu usurinta, cu ajutorul furculitei pentru gratar.
12. Se foloseste un cui incins pentru a face, in mijloc, o gaura cu o dimensiune considerabila, aproape o treime din suprafata dopului. Recipientul se umple cu apa, se aplica dopul si se asaza, rasturnat, intr-un ghiveci de flori, pentru a asigura udarea permanenta a pamantului.
13. Se taie partea superioara cu ajutorului unui cutit sau cu o foarfeca. Se asaza peste teava care are rolul de stalp al gardului din fata casei pentru a evita acumularea apei de ploaie.
14. Cu ajutorul unei tigari aprinse sau cu o forfecuta de unghii, se cresteaza o gaura mica in mijlocul PET-ului. Se pun 100 de mililitri de sirop foarte dulce. Se prinde de lustra sau se lasa pe birou. Albinele sau mustele vor fi ademenite de izul lichidului. Odata ce au patruns in interiorul recipientului, isi vor gasi cu greu drumul inapoi.


Cum putem scapa de plastic?

Raul Pop, director de programe al Asociatiei Ecoteca si fost manager general al organizatiei nonprofit Recolamp, vorbeste despre efectele devastatoare pe care PET-ul le are asupra mediului. Un exemplu: este nevoie de sute de ani pentru ca un simplu bidon de doi litri sa se piarda definitiv in sol. Insa acestea nu se biodegradeaza complet niciodata, ci se descopun in granule, care sunt mancate de vietati precum pesti, pasari sau viermi si in al caror stomac raman pana cand vietatile mor.

Doar 1,3% din deseuri sunt reciclate
Pentru cei care se gandesc ca nu fac niciun rau daca uita o sticla dupa gratar, la padure, chiar si pentru cei care arunca, in acelasi cos, gunoi menajer, electronice si ambalaje, Raul Pop are aceste cifre: „In Romania, un cetatean produce, in medie, un kilogram de deseuri zilnic. Deci 356 de kilograme anual! 3 oameni – o tona! Din aceasta tona, aproximativ jumatate sunt obiecte reciclabile. Ei bine, inmultiti aceste cifre cu numarul de romani!”. Potrivit statisticilor europene, doar 1,3% din deseurile romanilor merg catre centrele de reciclat, desi Europa ar cam sugera un procent care sa treaca de 50.Restul? La groapa de gunoi si, poate, in mainile sortatorilor anonimi din Glina.

Reprezentantii Apelor Romane Caras aduna PET-urile din Golful Cerna

Unde e problema, de ce nu pot avea romanii grija nici de resturile lor explica Raul Pop: „La nivel de consumator, deci de generator primar de deseuri, nu se face colectare selectiva pentru ca nu exista nici infrastructura, nici educatie. O tara care are niste tinte asumate in fata Comisiei Europene ar trebui sa gaseasca instrumente cu care sa le indeplineasca. Or, atata vreme cat oamenii nu recicleaza pentru ca nu le pasa – nu suntem norvegieni – exista doua mijloace. Ori ii platesc, ori ii pedepsesc daca nu o fac”.

Potrivit activistului, serviciile de salubritate nu ar trebui sa mai colecteze deseurile care nu sunt selectate, iar groapa de gunoi ar trebui sa refuze transporturile mixte. „Iar in acest lant, de la momentul generarii, pana la depozitarea finala, trebuie facute permanent controale.” Raul Pop supraliciteaza chiar: „In orice tara din Uniunea Europeana exista o taxa de depozitare la groapa de gunoi destul de mare, de zeci de euro. E, cu aceasta taxa ii fortezi pe cei care colecteaza sa gaseasca solutii pentru a evita depunerile de deseuri in mase mari”.

In ciuda acestor solutii clare, peisajul aproape natural din jurul marilor orase ramane intesat de plastice, indiferent daca acestea plutesc pe apele murdare sau raman aruncate, in dezordine, la marginea padurilor ce gazduiesc picnicuri.

Insula uriasa din plastic aparuta in Pacific
Problema impactului dezastruos pe care plasticul il are asupra mediului natural a atras atentia forurilor internationale mai ales dupa anul 1988, cand Administratia Nationala a Oceanelor si Atmosferei din SUA a facut o predictie-soc: din cauza curentilor marini, in nordul Pacificului, va aparea o insula imensa formata exclusiv din deseuri.

Astazi, dimensiunea si intinderea insulei au ajuns la cifre inspaimantatoare. Potrivit agentiei guvernamentale a SUA National Science Foundation, insula este de doua ori cat arhipelagul Hawaii.

Podoabe-record

Mihai Mandreanu (zis Popa) din Rasnov a ridicat, in anul 2009, cel mai inalt pom de Craciun – 92 de metri! A folosit doar PET-uri, adunate de el si de voluntarii sai direct din natura, insirate pe sarme ca margelele pe ata si atarnate de instalatia de sarituri cu coarda din Cheile Rasnoavei. Barbatul, un alpinist ecologist recunosct in Tara Barsei, a vrut sa atraga atentia turistilor care lasa gunoaie in natura – acesta este motivul pentru care niciunul dintre PET-uri nu vine din gospodaria personala. Creatia sa este un record mondial, inca nedepasit.

Explozia PET-ului in vremuri de criza

Pe scurt, explozia PET-ului in Romania este una dintre putinele povesti „de succes” din anii crizei economice mondiale. Cea mai buna demonstratie in acest sens poate fi regasita intr-una dintre industriile cu cel mai mare boom din ultima perioada: cea a berii la bidon de plastic. Astfel, Romania se afla in topul tarilor cu cel mai mare consum de bere la PET, alaturi de alte state din Europa Centrala si de Est, precum Bulgaria. Ba chiar si cehii, bautori de bere cu traditie, au ales calea PET-ului, fortati de conditiile economice ale ultimilor ani.

In Romania insa, recordurile in acest sens sunt demne de o cauza mai buna. Anul trecut s-au baut 1,7 miliarde de litri de bere in total, dintre care mai bine de jumatate la PET – pentru prima data a fost depasit pragul psihologic de 50%, potrivit Asociatiei Berarilor Romaniei. Tradusa, constatarea de mai sus ar suna cam asa: in Romania s-au vandut 850.000.000 de litri de bere imbuteliati la PET, ceea ce inseamna aproximativ 425.000.000 de PET-uri provenind numai din consumul de bere.

Evident, exista si alte produse si industrii care folosesc intensiv PET-ul ca ambalaj: sucurile, uleiul, apa minerala, lichidul de spalare a parbrizului, otetul, vinul popular. Practic, cifra de 425.000.000 PET-uri din industria berii se multiplica enorm luand in considerare doar sucurile, apele minerale si uleiul.

In fapt, industria PET-ului a luat asa un avant in ultimii ani, incat nici nu au mai avut timp autoritatile sa incropeasca statistici proaspete. Ultimele cifre de acest fel provin din 2009 si, considerand amploarea din ultimii trei ani, putem doar banui dimensiunile fenomenului actual. Priviti aceste cifre: in 2009, romanii au aruncat la gunoi 2,6 miliarde de PET-uri de 2 litri, de la bere la vin si apa. Adica un total de 133.000 de tone, care ar umple o coloana de 133 de kilometri de tiruri declara, in 2009, Nicolae Nemirschi, pe atunci ministru al Mediului. (Mihai Mincan)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here