Polii geografici si schimbarile climatice

0
54
Polii geografici si schimbarile climatice
Polii geografici si schimbarile climatice

Incalzirea globala duce la modificarea pozitiei polilor geografici ai Terrei, conform un studiu acceptat spre publicare de revista Geophysical Research Letters, informeaza site-ul stiintasitehnica.com

Intre anii 1982 si 2005, pozitia Polului Nord s-a deplasat catre SudEst, catre Nordul Labradorului, cu o viteza de circa 2 milisecunde de arc. Asta inseamna vreo sase centimetri in fiecare an. Dar, incepand cu anul 2005, aceasta deplasare si-a modificat directia, Polul Nord incepand sa se deplaseze catre Est, cu o viteza mai mare de 7 milisecunde de arc pe an.

Un grup de cercetatori de la Universitatea Texas, din Austin, au realizat un studiu prin care se demonstreaza ca de aceasta modificare a deplasarii Polului Nord este ”vinovata”, in principal, topirea ghetarilor din Groenlanda.

Oamenii de stiinta au constatat de mai multa vreme ca pozitia polilor geografici nu este fixa. Pe parcursul anului ei se deplaseaza, in functie de variatiile sezoniere ale distributiei stratului de zapada, ale distributiei ploilor si schimbarilor de umiditate. Jianli Chen, unul dintre coautorii studiului, preciza ca ”in mod normal [aceste deplasari ale polilor geografici], sunt circulare”. Deplasarea polilor geografici, inregistrata din 2005, nu se incadra in acest model. Pentru intelege ce s-a intamplat, cercetatorii americani s-au folosit de datele obtinute de perechea de sonde NASA Gravity Recovery and Climate Experiment (GRACE), pentru a vedea daca exista o corelatie intre topirea gheturilor si deplasarea polilor geografici. Cele doua sonde masoara cu foarte mare precizie valorile locale ale campului gravitational terestru. Pe baza acestor date se poate evalua, printre altele, distributia si variatia grosimii stratului de gheata. Concluziile analizei cercetatorilor americani arata ca accelerarea topirii stratului de gheata si cresterea nivelului oceanelor sunt responsabile in proportie de 90% de deplasarea polilor geografici, incepand cu anul 2005.

Un alt aspect interesant al studiului consta in faptul ca deplasarea polilor geografici poate ajuta la estimarea grosimii stratului de gheata din zonele polare. Astfel am avea la dispozitie o metoda independenta si rapida prin care se poate estima evolutia climei, deoarece sistemele GPS pot determina cu o precizie de 0,03 milisecunde de arc pozitia polilor geografici. Pe de alta parte, asa cum sublinia Chen, ”Nu avem masuratori de lunga durata asupra ghetii din zona calotelor polare. In schimb, in ceea ce priveste deplasarea polilor geografici, avem la dispozitie si date vechi.” Altfel spus, folosind datele acumulate in timp, asupra pozitiei polilor geografici, putem reconstitui evolutia gheturilor polare din trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here