Sanctiuni de 75.000 lei pentru poluarea Dunarii cu grasimi, in apropiere de Liceul de Marina din Galati

0
83
Sanctiuni de 75.000 lei pentru poluarea Dunarii cu grasimi, in apropiere de Liceul de Marina din Galati

Comisarii de mediu galateni au aplicat, marti, doua amenzi in valoare totala de 75.000 lei celor doua societati implicate, in urma cu cinci zile, in poluarea Dunarii cu grasimi, in apropiere de Liceul de Marina din Galati, informeaza Agerpres.

Potrivit sefului Comisariatului Garzii de Mediu Galati, Marioara Gatej, firma SC Prutul Galati, producatoare de ulei vegetal, a fost amendata cu 50.000 de lei pentru ca din cauza unor defectiuni la statia de epurare a produs reziduurile poluante, iar societatea edilitara Apa Canal cu 25.000 lei pentru ca a permis deversarea reziduurilor in Dunare.

Firma producatoare de ulei este considerata de comisarii de mediu principala vinovata pentru poluarea Dunarii cu grasimi. Cantitati mari de substante poluante au ajuns, in urma cu cinci zile, in canalul colector al orasului si de acolo in fluviu, pata de grasimi atingand o suprafata de peste 300 metri patrati.

Pe de alta parte, reprezentantii Apa Canal au recunoscut ca poluarea a fost favorizata de o lucrare facuta la un canal colector.

„La Liceul de Marina, acolo unde este gura de varsare, s-a realizat o lucrare care nu s-a putut face decat in conditii de debite reduse pe sistem si Dunare scazuta. Un colector de deversare s-a depresurizat si a depasit pragul. Pe acolo a venit acea poluare”, a declarat directorul tehnic al societatii, Nita Podaru.

Cele doua societati au dreptul legal de a contesta in instanta in maximum 15 zile decizia comisarilor de mediu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here