Speolog american in activitate de cercetare la Ghetarul de la Scarisoara

Directorul Institutului de Speologie din SUA, george Veni, a prelevat probe impreuna cu speologi romani. Informatiile prelevate vor fi prelucrate si publicate intr-o teza de doctorat aflata in derulare la Universitatea South Florida din Statele Unite ale Americii.speolog american

Ghetarul de la Scarisoara a fost vizitat la sfarsitul saptamanii trecute de George Veni, directorul Institutului de Speologie din Statele Unite ale Americii. Acesta a participat la o activitate de cercetare in colaborare cu Bogdan Onac, seful departamentului din Cluj-Napoca al Institutului de Speologie „Emil Racovita”.

„O pestera uimitoare”

Speologul american s-a declarat impresionat de valoarea stiintifica a pesterii din Muntii Apuseni si a discutat cu speologii romani despre posibilitatea accesului unui numar mai mare de turisti in incinta ghetarului.

„Este o pestera uimitoare. Am vazut multe pesteri in intreaga lume, dar aceasta are un continut incredibil de bogat de informatii stiintifice pastrate in gheata. Are o contributie unica la cunoasterea evolutiei umanitatii. Are de asemenea un mare potential turistic. Am discutat cu Bogdan Onac in legatura cu ideea de a face pestera mai accesibila din punct de vedere turistic, dar, in acelasi timp, sa fie pastrata in stadiul in care este acum”, a spus George Veni.

Cercetatorul american a participat la o actiune de prelevare de probe din pestera si de descarcare a informatiior din aparatele cu care se monitorizeaza dinamica ghetii si a climatului subteran.

„Anul acesta a avut loc in Austria un simpozion a carui tematica a fost pesterile cu gheata la care a participat si directorul Institutului de Speologie din Statele Unite. Am avut placerea de a-l invita si de a accepta invitatia noastra de a veni in Romania”, a spus Bogdan Onac. Anterior, George Veni a vizitat cativa ghetari in Austria, care, insa, nu sunt de acelasi calibru cu Ghetarul de la Scarisoara si nu au aceeasi informatie climatica si stiintifica.

Obiectivul din Muntii Apuseni are o stratificatie a ghetii orizontala, lucru care permite obtinerea de informatii privind evolutia climatica timp de cateva mii de ani. Suportul tehnic al vizitei de cercetare a fost asigurat de Cristian Ciubotarescu, presedintele Asociatiei Speologice Sfinx din Garda de Sus.

Subiect de teza de dotorat in SUA

Informatiile prelevate de speologi sunt folosite in cadrul unei teze de doctorat pe care cercetatorul Aurel Persoiu o va sustine la Universitatea „South Florida” din Statele Unite si care va fi publicata pana la sfarsitul anului 2010. „Teza de doctorat o sa scoata in evidenta foarte multe lucruri noi si rasunatoare. Pentru aceasta trebuie sa venim des la ghetar sa prelevam probe si pentru a monitoriza aparatura”, a declarat Bogdan Onac.

Lucrarea stiintifica cuprinde informatii in premiera despre schimbarile climatice din ultimii 2000 de ani, schimbari de temperatura, precipitatii si de vegetatie.

Ghetarul Scarisoara este prima pestera declarata Monument al Naturii in Romania in anul 1938. Este cel mai important obiectiv turistic natural al judetului Alba. Pestera are o lungime de peste 700 metri, trei intrari si se afla la o altitudine de 1.165 metri fata de nivelul marii. Aici traiesc specii rare de lilieci si gandaci.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *