Poluarea la nivel global este cauzata in proportie de doua treimi de doar 90 de companii. Este concluzia unui studiu realizat de un institut de cercetare din Statele Unite. Principalii poluatori ai lumii sunt companiile din industria petrolului, gazului si carbunelui.
Cine sunt poluatorii planetei Cercetarea coordonata de profesorul Richard Heede, de la Institutul pentru Responsabilitate Climatica din Colorado, a fost realizata in 8 ani.
Concluziile au fost prezentate de cotidianul britanic The Guardian.
Potrivit documentului, 90 de companii sunt responsabile pentru 63% din emisiile de carbon la nivel mondial.Printre acestea, gigantii americani Chevron si Exxon, Gazpromul rusesc, British Petroleum, compania norvegiana Statoil sau PetroChina.
83 dintre aceste companii exploateaza combustibil fosili, petrol, gaze naturale si carbune, iar restul de 7 activeaza in industria cimentului.
Potrivit cercetarii, cei mai mari poluatori sunt compania Chevron, cu 3,5% din toalul emisiilor de carbon, urmata de Exxon si British Petroleum.
31 din cele 90 de companii poluatoare sunt de stat.
Potrivit studiului istoric, tarile cu cea mai mare contributie la emisiile de carbon sunt Fosta Uniune Sovietica, China, si, la mare distanta, Polonia – prin industria mineritului.
Studiul mai arata si faptul ca jumatate din emisiile de carbon din atmosfera au fost produse doar in ultimii 25 de ani, dupa momentul cand guvernele si companiile au inteles ca acestea pot cauza schimbari climatice periculoase.
Aceasta cercetare a aparut dupa ce, in luna septembrie, o comisie ONU avertiza ca in doar 30 de ani nivelul emisiilor de carbon din atmosfera va atinge pragul critic al schimbarilor climatice.