A fost reinventat umerasul de haine!

Joan Nadal, un eco-designer spaniol, a gasit solutia perfecta pentru reutilizarea peturile goale. Spaniolul s-a hotarat sa reinventeze unul dintre cele mai comune obiecte de fiecare zi: umilul umeras pentru haine.
reinventarea umerasului de haine
Doua sticle goale prinse de o simpla bucata de carton, de asemenea reciclat, si iata o agatatoare perfect ecologica! Forma sticlelor permite ca puloverele si jachetele sa atarne in dulap fara teama ca hainele ar putea face vreun pliu nedorit.

Suta la suta reciclabil

Umerasul este intr-adevar un obiect mic, dar are o amprenta ecologica foarte mare, daca tinem cont de faptul ca anual, la nivel mondial, se produc opt miliarde de umerase din poliester sau policarbonat. Dintre acestea, doar 15 % sunt reciclate.

Cantitatea de umerase fabricate in fiecare an ar fi suficienta pentru a umple Empire State Building de patru ori. De aceea, Joan Nadal a ales sa creeze umerasele pentru haine, BoB, care sunt facute din materiale reciclate si reciclabile in acelasi timp.

Un umeras BoB cantareste doar 0,5 kilograme. Daca acesta se dovedeste a fi prea usor pentru a sustine o haina de iarna, designerul spaniol recomanda, in acelasi spirit ecologic, ca o revista sa fie facuta sul si introdusa in sticla de plastic.

Nadal spune despre umerasul sau ca este probabil „cel mai ecologic” obiect care exista pe Pamant. Acesta a fost creat pentru a satisface o reala nevoie, dar si pentru a-i face pe oameni sa inteleaga ca aproape orice poate fi reciclat sau reutilizat.

Imbina utilul cu placutul

Fabricarea in masa a unor astfel de obiecte ar contribui la reducerea energiei necesare transportului materiei prime, dar si a energiei necesare in procesul de productie a umeraselor. In plus, cantitatea de deseuri – o adevarata problema in momentul de fata in intreaga lume – ar fi diminuata. Mai mult decat atat, umersul din peturi poate fi confectionat de oricine la el acasa.

Joan Nadal a absolvit Colegiul de design in Pasadena si are o experienta in domeniu de peste 10 ani, lucrand in Los Angeles, Barcelona, Paris si in alte mari orase ale lumii.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *