Afinele – adjuvant pentru diabetici

Datorita continutului ridicat de vitamina A si C, aceste fructe previn sau ajuta la tratarea glaucomului sau a miopieiafine

Fructele de padure sunt o sursa inepuizabila de antioxidanti, dar un grup de cercetatori suedezi de la Universitatea Lund sustin ca afinele sunt cele mai bogate in polifenoli, substante care ajuta la prevenirea bolilor intestinale.

Cercetatorii spun ca efectul acestor fructe este chiar inzecit atunci cand sunt mancate cu iaurturi probiotice.

Mai mult, datorita continutului ridicat de vitamina A si C, afinele pot preveni sau ajuta la tratarea anumitor boli de ochi, precum retinita pigmentoasa, glaucomul sau miopia. De asemenea, consumul de afine scade nivelul zaharului din sange.

Medicii diabetologi spun ca aceste fructe sunt indicate pacientilor care sufera de diabet, deoarece acestea reduc treptat cantitatea de insulina.

Afinele stimuleaza apetitul, astfel sunt recomandate copiilor care sunt pretentiosi la mancare. In plus, datorita efectelor antioxidante ale vitaminelor si a celorlalti compusi nutritivi din aceste fructe, afinele protejeaza organismul impotriva oxidarii celulelor, reducand riscul pierderilor de memorie, ce apar odata cu inaintarea in varsta si chiar a aparitiei maladiei Alzheimer.

„Acidul benzoic din afine previne si trateaza cistitele prin impiedicarea bacteriilor, precum escherichia coli, sa adere la peretii vezicii urinare”, spune dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist.

Specialistul completeaza ca sucul din aceste fructe este adjuvant in tratamentul infectiilor urinare, avand proprietati antivirale si antifungice.

Mai mult, fuctele de padure sunt folosite si in cosmetica, fiind utile impotriva ridurilor, a celulitei si previne imbatranirea pielii.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *