Agricultura ecologica este viitorul planetei

Agricultura ecologica va beneficia, in urmatorii 7 ani, de peste 200 mil. euro fonduri europene
Agricultura ecologica este viitorul planetei

Se stie deja ca fiecare mare oras din Franta se mandreste cu o “centura verde”, formata din mici ferme care alimenteaza pietele din oras. Din 1994 si pana in 2009, sectorul agriculturii ecologice din aceasta tara a demonstrat o crestere consistenta. In aceasta perioada, numarul fermelor organice a crescut cu 457%, iar terenurile cultivate ecologic cu 490%. Datele recente publicate de catre Agence Bio, preluate de agriculturae.ro, arata ca in 2009, 3.769 noi ferme au trecut la agricultura ecologica.

 

La sfarsitul anului 2009, ponderea fermelor ecologice a fost estimata la 3,14 % din totalul exploatatiilor franceze. Franta este una dintre cele mai mari piete alimentare din Europa. Din 2005 pana in 2009, cifra de afaceri a vanzarilor de alimente ecologice a atins 3 miliarde de euro. Nici nu e de mirare. Francezii sunt innebuniti dupa cosurile cu produse oferite de fermieri. Ba chiar merg in vizite la ferme pentru a vedea cum sunt recoltate sau cum arata alimentele pe care urmeaza sa le primeasca. De la rosii, castraveti, ardei, la vinete, fasole verde, gulii, verdeturi si pepeni, dar si lactate, carne, oua si miere, mai toate produsele sunt ecologice, fiind una dintre conditiile pe care fermierii trebuie sa le indeplineasca.

Agricultura, scutul de protectie a culturii taranesti

De exemplu, Patrice Godin este unul dintre agricultorii francezi care detine o mica ferma de seminte langa Bordeaux. El cultiva porumb si floarea-soarelui, apoi face o selectie de soiuri locale, nehibride, pe care le vinde fermierilor ecologisti. Prin selectiile sale naturale si promovarea semintelor traditionale, Patrice este, de fapt, un luptator impotriva semintelor modificate genetic, noteaza Formula As.
Patrice este de parere ca exista o mare speranta pentru Romania: agricultura familiala sau de proximitate. Este agricultura in ferme de 2-3 hectare, cu seminte locale, cu baligarul ca singur ingrasamant acceptabil. Printr-o asociere simpla, familiile romanilor pot constitui ferme mici, de pana la 5-6 hectare, pentru a primi subventii de la stat. In acest fel se va mentine, partial, agricultura traditionala – singura in masura sa salveze taranimea romana de la disparitie. Pe langa beneficiile unei alimentatii sanatoase, apropiate de natura, aceasta agricultura asigura tesatura sociala a satului, da de lucru tuturor satenilor, chiar si batranilor. Mentine coeziunea comunitatii rurale, este un scut de protectie a traditiilor, a obiceiurilor, a creatiei si culturii taranesti.

Viata taraneasca din Romania are un potential enorm

Philip Catinaud este un mic producator traditional de grau, seminte de legume, flori si fructe. Este proprietarul a 8 hectare de pamant langa Bordeaux. In opinia sa, “taranii sunt viitorul planetei, nu numai al Europei. In raport cu viitorul, viata taraneasca din Romania are un potential enorm. Toti avem de invatat de la taranii romani, de la cultura si stilul lor de viata apropiat de natura. Noi, francezii, ne-am rupt fara sa ne dam seama de acest mediu, suntem victime ale politicii agrare comune, iar acum investim multa energie si mijloace pentru a ne intoarce acolo unde taranii romani traiesc in mod natural”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *