Trei sferturi din populatia SUA, cel mai mare poluator al lumii, intentioneaza sa devina mai responsabile din punct de vedere ecologic in anul 2008, prin reducerea consumului de energie sau reciclarea deseurilor.
Jumatate din cei chestionati au declarat ca-si vor lua un „angajament verde” de Anul Nou. Doua treimi din americani spun ca vor reduce utilizarea substantelor chimice in gospodarie, iar 42%, ca vor folosi pungi reciclabile la supermarket pentru a reduce consumul de materiale plastice. Sondajul mai releva ca o treime din americanii chestionati s-au simtit vinovati in ultimii ani pentru faptul ca nu au avut un stil de viata mai prietenos cu mediul.
Sursa: Adevarul