Apele Romane celebreaza Ziua Internationala a Marii Negre

Administratia Nationala „Apele Romane” celebreaza Ziua Internationala a Marii Negre. Se implinesc 11 ani de cand cele sase tari riverane – Bulgaria, Georgia, Romania, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina semnau in anul 1996 Planul Strategic de Actiune pentru Reabilitarea si Protectia Marii Negre impotriva Poluarii, care cuprinde un set de strategii si politici pentru salvarea si reabilitarea Marii Negre, se arata intr-un comunicat remis AMOS News.

Astazi, de Ziua Internationala a Marii Negre, la hotel Yaki, din Mamaia, toti actorii implicati, inclusiv reprezentanti ai tarilor riverane, s-au reunit intr-o dezbatere a problemelor recente cu care se confrunta Marea Neagra.

Marius Postelnicescu, director general al Administratiei Nationale „Apele Romane”, lanseaza un apel la colaborarea interinstitutionala. Mai mult, Marius Postelnicescu, propune crearea, prin acordul politic al statelor si al Uniunii Europene, a unui organism similar Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea, capabil sa asimileze toate problemele cu care se confrunta Marea Neagra. „Comisia Internationala pentru Protectia Marii Negre”, cum ar putea sa fie numit, ar avea ca obiective principale monitorizarea constanta a calitatii apei Marii Negre, imbunatatirea calitatii marii, identificarea surselor de poluare (mai ales a celor permanente), dar si a celor cu potential risc.

„Scopul nu este doar acela de a crea structuri de decizie, ci de a da nastere unor „laboratoare” care sa implice toti factorii de resort, inclusiv ONG-urile de profil, intr-un efort comun de conservare a calitatii Marii Negre si plajelor”, Marius POSTELNICESCU, director general al ANAR.

Poluarile accidentale din ultimii ani, schimbarile climatice bruste care au generat fenomene extreme (inundatii vs. seceta), dar mai ales neglijenta omului (prin deversarea apelor menajere sau aruncarea peturilor) au accentuat eroziunea costiera sau fenomenul de eutrofizare (ex. amploarea fenomenului algal).

Insuficienta tratari a apelor uzate, introducerea de specii exotice, pierderea de habitate si managementul neadecvat sunt doar cateva exemple ale intruziunii antropice.

Studii recente au aratat ca Marea Neagra se confrunta cu probleme majore. Din cele 26 de specii de pesti care traiau aici odinioara, nu au mai ramas decat 5.

O mare contributie la poluarea marii o au si cele 3 fluvii care se varsa in Marea Neagra – intre care si Dunarea si care vehiculeaza in masa circa 60.000 tone de deseuri industriale pe an.

Sursa: Infonews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *