Au fost semnate acordurile de sprijin al proiectului Nabucco

Au fost semnate acordurile de sprijin al proiectului Nabucco

Compania de dezvoltare a gazoductului Nabucco si ministerele celor cinci state de tranzit, printre care si Romania, au semnat miercuri acordurile de sprijin al proiectului, fiind astfel finalizat cadrul legal pentru constructia conductei, potrivit Mediafax.

Acordurilor de sprijin al proiectului au fost semnate in Kayseri, Turcia, de companiile Nabucco (Nabucco Gas Pipeline International GmbH si subsidiarele nationale ale acesteia) si ministerele implicate din cele cinci tari de tranzit, respectiv Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia.

Intelegerile bilaterale reprezinta un pas important in faza avansata de dezvoltare a gazoductului, se arata intr-un comunicat al Nabucco.

Actionarii Nabucco sunt OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania), fiecare cu o participatie de 16,67% din Nabucco Gas Pipeline International. Actionarii sunt cei responsabili de negocierea contractelor de aprovizionare cu gaze naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *