Dupa o serie de runde indelungate de negocieri, furnizorii de energie, reprezentantii guvernului austriac si organizatiile de mediu Greenpeace si Global 2000 au decis, cu prilejul celui de al treilea summit privind energia nucleara, ca pana la sfarsitul lui 2015 sa se renunte la importurile de energie atomica.
Nici gospodariile private, nici industriile nu vor mai folosi energie nucleara importata, s-a decis cu prilejul summitului desfasurat luni la Viena.
Desi doar 4% din totalul de energie al Austriei provine din surse nucleare, toate externe, pana si acest procent s-a dovedit prea ridicat. Furnizorii de curent ai Austriei si-au luat voluntar angajamentul de a sista importurile de energie atomica in urmatorii trei ani.
Astfel, pana la 1 ianuarie 2013, potrivit noii decizii, fiecare gospodarie va fi informata prin intermediul facturii de curent cu privire la sursele din care provine curentul furnizat. Si companiile vor fi informate, insa aici perioada de renuntare la importurile de energie nucleara a fost prelungita pana in 2015, date fiind actualele contracte in vigoare.
Austria nu poate interzice insa transportul curentului provenind din surse nucleare pe teritoriul sau, intrucat acest lucru contravine regulamentului european privind libera circulatie a marfurilor.
Austria nu opereaza nici un reactor nuclear si importa mai putin de 5% din totalul de energie din centrale nucleare.
Coalitia la guvernare in Austria, dar si cetatenii se opun in mod vehement utilizarii energiei nucleare, o pozitie care s-a consolidat si mai tare dupa accidentul de la Fukushima.
Energia nucleara importata va fi in curand de domeniul trecutului in aceasta tara.
‘Acesta a fost telul summitului’, dupa cum a afirmat ministrul austriac de externe si vicecancelarul Michael Spindelegger.
‘Vrem sa dam avant miscarii indreptate impotriva celor care sustin ca energia nucleara este economica si intr-un fel regenerabila pentru a putea profita de pe urma subventiilor’, a declarat si cancelarul federal Werner Faymann, adaugand ca aceasta decizie (n.red. renuntarea la importurile de energie nucleara) va conferi credibilitate eforturilor depuse de Austria pentru renuntarea la nivel european la energia nucleara.AGERPRES