E buna, subtirica, are buze moi si e foarte timida cand o atingi. Marlanii n-o lasa din mana dac-o prind, braconierii o prefera cand e inca adolescenta, dar ea prefera sa fie atinsa o data, pupata si lasata sa plece. E stiuca din Delta Dunarii, care-a oferit astazi premii in valoare de 8000 de euro comunitatilor locale.
Decat s-o prinzi o singura data si sa lasi Delta fara peste, mai bine-o pescuisti de placere, o pupi pe botic si-i dai drumu-n apa, sa se mai bucure si altii de ea. Amintindu-le inconstientilor ca „un sac de marlite e recordul marlanilor”, Asociatia „Salvati Dunarea si Delta” a obtinut trei zile la rand cele mai dulci saruturi de stiuca, la prima editie de „Stuffish”, de la Holbina. Norocosii pupatori de stiuca-n bot au fost campionii lotului national de pescuit sportiv, iar cei 8000 de euro pe care i-au primit ca premiu au ajuns la trei dintre cele mai pricepute intr-ale gatitului comunitati din Drelta, pentru finantarea unor proiecte de dezvoltare locala: premiul I, 3500 euro, pentru finalizarea unui atelier de prelucrat stuf si papura in comuna Mahmudia, premiul II, 2500 euro, pentru renovarea unui dispensar din Maliuc, si premiul III, 2000 euro, pentru echipamente si materiale educationale necesare unei scoli din satul Letea.
GARDA, MAI DE FIER. Asociatia a urmarit si a reusit, cu sprijin financiar din partea site-ului de recrutare eJobs, sa le demonstreze localnicilor ca pot obine mai multi bani daca nu pescuiesc industrial si daca nu braconeaz.aCu putin interes din partea autoritatilor si cu eforturi sustinute financiar de stat, pescarii locului, nascuti si crescuti cu dictonul „traim si noi cat are balta peste”, s-ar putea reorienta profesional, trecand de la pescuitul cu tona, pentru cherhanagii, la cel cu plasa, pentru familiile lor si pentru vanzarea catre pensiunile din zona, explica reprezentantii Asociatiei. Proiectul propus presupune atat stoparea pescuitului industrial, cat si a agriculturii neecologice in aria protejata, astfel incat sa se poata face cu adevarat ecoturism. Daca si Garda de Mediu ar fi „mai de fier”, spune tot Asociatia „Salvati Dunarea si Delta”, n-ar mai lasa braconierii sa-i faca de cap in aria protejata, iar turismul ar putea imbogati zona, fara sacrificial pestilor si al pasarilor. Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi a declarat, la randul sau, ca pregateste un proiect de amploare pentru interzicerea pescuitului industrial si a agriculturii neecologice in rezervatia Delta Dunaii. Si in cadrul ministerului se cauta solutii pentru salvarea Deltei, atat pentru natura, cat si pentru oameni.
Sursa: Jurnalul National