BUCURESTI: LOCUITORII SECTORULUI 6 AU PROTESTAT FATA DE RETROCEDAREA PARCULUI FAVORIT

Peste 100 de locuitori ai unor blocuri din Drumul Taberei au protestat, impreuna cu fostul primar al sectorului 6, Dan Darabont, fata de retrocedarea terenului pe care se afla parcul Favorit. Ei acuza primaria sectorului 6 ca face ilegalitati. Un reprezentant al primariei sectorului 6 spune ca institutia nu este implicata in acest caz.

Parcul fusese retrocedat, inca din 2006, la schimb cu un teren agricol de 10.000 de metri patrati, din comuna ilfoveana Lupeasca. Parcul de pe strada Sibiu, din fata blocului OD2, are 6.000 de metri patrati, alti 3.000 fiind dati, acelorasi persoane, tot in Drumul Taberei, in zona magazinului Materna.

Locatarii blocurilor din jur au iesit in strada sa-si apere parcul. Ei sunt revoltati ca terenul le este atribuit unor oameni care nu au avut pamant in zona. Oamenii sunt convinsi ca la mijloc sunt interese materiale mari si spun ca parcul va ajunge in mana unor samsari. Fostul primar al sectorului 6 sustine ca terenul era vizat inca de pe vremea mandatului sau, dar el a rezistat presiunilor.

„Este o practica a actualei administratii de a face abuzuri si chiar ilegalitati in ceea ce priveste asa-zisele retrocedari. In timp ce aproape toti fostii proprietari stau la coada si nu-si primesc drepturile inapoi, exista o retea de samsari care rezolva mai repede problemele si care preiau toate drepturile de la fostii proprietari, obtinand terenurile si, practic, speculand”, a declarat fostul primar.

Deocamdata, locuitorii din zona au obtinut in instanta anularea titlului de proprietate, dar primaria de sector si Prefectura au facut recurs la Tribunalul Bucuresti. Cristian Hrituc, consilier al primarului sectorului 6, a spus ca „In acest moment nu s-a retrocedat nicio bucata de teren. Hotararea in baza careia s-a dat terenul, hotararea Comisiei speciale de pe langa Prefectura Bucuresti, a fost atacata, terenul nefiind inca.retrocedat. Primaria Sectorului 6 nu are nicio vina in acest caz”.

Atat el, cat si primarul Cristian Poteras spun ca protestul nu a fost unul al locatarilor, ci al PSD. Marian Jean Capatana, cel care ar fi cumparat deja terenurile de la familiile din Lupeasca, a mai fost implicat in astfel de cazuri, inclusiv in cazul terenurilor retrocedate Institulelor de Chimie si de Biologie, de pe Splaiul Independetei.

Sursa: Antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *