Camion incarcat cu soia modificata genetic, confiscat de politistii

Politistii din Brasov au descoperit in trafic si au confiscat, sambata seara, pe DN73, intre Brasov si comuna Cristian, un autotractor cu remorca in care se aflau 22 de tone soia modificata genetic, pentru care soferul nu avea documete de insotire a marfii.
soia modificata genetic
Conform prevederilor legale, soferul a fost amendat cu suma de 5.000 de lei, iar oamenii legii i-au confiscat camionul si marfa pe care acesta o transporta

„Marfa confiscata este in valoare de aproximativ 10.000 de euro, iar autotractorul a fost evaluat la 25.000 de euro, dupa trecerea perioadei de contestatie urmand sa fie valorificate conform legii”, a declarat, azi, intr-o conferinta de presa, Florin Paunescu, directorul coordonator adjunct al Garzii Financiare Brasov, citat de Mediafax.

Intr-un comunicat de presa al Inspectoratului Judetean de Politie Brasov se precizeaza ca in camion se afla cantitatea de 22 de tone de soia modificata genetic, in saci de cate o tona, fara ca soferul sa aiba documente legale de insotire a marfii, respectiv scrisoare de transport international si factura. Soferul a sustinut ca marfa urma sa fie folosita pentru prepararea mezelurilor si ca a fost incarcata in Danemarca, fiind transportata la o societate comerciala din judetul Ilfov.

Actiunea de control face parte dintr-o campanie desfasurata de politistii brasoveni si lucratorii ANAF in judetul Brasov, pentru intarirea controlului in scopul combaterii transporturilor ilicite de marfuri, acestia urmarind depistarea transporturilor de produse agricole fara forme legale de transport si transporturi de produse accizabile, alcool, motorina, tigari.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Brasov, controalele vor continua si in perioada urmatoare, patru filtre care actioneaza in permanenta fiind amplasate pe drumurile publice din judet, acestea functionand in trei schimburi, la fiecare filtru fiind cate trei politisti si unul sau doi specialisti ai ANAF.

Liber la OMG

Deputatii au votat, la sfarsitul lunii mai, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 43/2007 privind introducerea deliberata in mediu si introducerea pe piata a organismelor modificate genetic (OMG). Prin aceasta ordonanta a fost infiintata o Comisie de securitate biologica, care va supraveghea si monitoriza acest domeniu. Actul normativ clarifica responsabilitatile care revin tuturor factorilor implicati in domeniul organismelor modificate genetic, introduce obligativitatea existentei unei evidente stricte a acestor organisme care sunt introduse deliberat in mediu si pe piata si prevede sanctiuni mai mari pentru cei care nu respecta legislatia din domeniu.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *