Campania „Romania prinde radacini” a ajuns in judetul Vaslui

Campania sociala „Romania prinde radacini”, initiata de Realitatea TV, a ajuns, pentru impadurire, in Vaslui, al zecelea judet inclus in aceasta initiativa.impaduriri

Realitatea TV, impreuna cu Petrom, MaiMultVerde, Romsilva si Consiliul Judetean Vaslui, dar mai presus de orice impreuna cu sutele de voluntari care si-au anuntat prezenta, se afla in satul Chitcani, comuna Costesti, judetul Vaslui. Vor fi plantati 25.000 de puieti pe o suprafata de 5 hectare pe care, in urma cu cateva zeci de ani, era o padure seculara ce apartinea Codrilor Vasluiului. „Sambata viitoare vor fi plantati puieti din speciile: stejar, frasin, paltin, cires, tei, dar si arbusti – sanger si paducel”, precizeaza reprezentantii Realitatea TV.

Actiunile din ziua impaduririi sunt transmise in direct la Realitatea TV, in cadrul unor editii speciale realizate de Mihai Tatulici, initiatorul si promotorul campaniei ajunse acum in premiera la Vaslui.

„Codrii Vasluiului au disparut din istoria Romaniei numai in ultimul secol, dupa ce mai bine de jumatate de mileniu au respirat in inima Moldovei. Au ramas sa acopere doar 13% din Vaslui, unul dintre cele mai sarace judete din tara”, spune Mihai Tatulici.

Autoritatile locale din judetul Vaslui spun ca, pentru 2010, isi propun sa regenereze circa 440 de hectare de padure. „Ne bucuram ca Realitatea TV a ales sa sprijine si proiectul nostru, prin intermediul campaniei ‘Romania prinde radacini’, prin plantarea cu voluntari a celor 5 hectare din apropierea satului Chitcani. Cei care doresc sa ne dea o mana de ajutor la plantarea puietilor sunt asteptati in satul Chitcani, comuna Costesti”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Vasile Mihalachi.

In ultimii doi ani, datorita campaniei „Romania prinde radacini”, a fost impadurita, cu ajutorul partenerilor sai si al voluntarilor, o suprafata totala de peste 55 de hectare, pe care au fost plantati circa 270.000 de puieti.

„Romania prinde radacini” a inceput dupa inundatiile care au afectat Moldova in vara anului 2008 si este primul proiect social care trateaza atat cauzele, cat si efectele unui dezastru ecologic. Campania face parte din programul de responzabilizare sociala „Cod Verde”, lansat de grupul Realitatea-Catavencu si care vizeaza implicarea activa in problemele de mediu. IAA Romania, Gala Societatii Civile si Gala „Oameni pentru oameni” au acordat campaniei, anul trecut, premiul pentru cel mai bun program comunitar desfasurat in 2008.

Initiativa Realitatea TV este sustinuta de Petrom si se desfasoara cu sprijinul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva si al organizatiei neguvernamentale MaiMultVerde, in parteneriat cu consiliile locale si judetene.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *