Cata energie consuma autoritatile din Timis pentru tehnologii de ultima generatie

„Criz?“ . Strategia energetic? se amân? din lips? de fonduri
Cata energie consuma autoritatile din Timis pentru tehnologii de ultima generatie

Sunt gratuite, ecologice si accesibile. Energiile alternative – adica energia solara, eoliana, geotermala, hidroenergia sau biomasa – fac parte, obligatoriu, din viitorul nostru. Cateva dintre institutiile din Timis au planuri in domeniu, dar investitiile merg mai greu decat proiectele.
Un parc urias, de 45 de hectare, care sa cuprinda panouri fotovoltaice pentru productia de energie si inca 15 hectare pentru un parc tehnologic pentru energie alternativa asteapta, la 8 kilometri de Timisoara, investitori. „Proiectul este scris, s-au facut doua licitatii, dar numai una ne-a adus cativa solicitanti. Poate ca noi am exagerat la un moment dat, gandindu-ne ca toate cele 45 de hectare ar putea fi acoperite dintr-o data, valoarea investitiei fiind extraordinar de mare, peste o suta si ceva de milioane de euro. Incercam sa mergem pe loturi mai mici acum, sa esalonam aceasta investitie”, spune Constantin Ostaficiuc, presedintele Consiliului Judetean Timis.
Recent, in plenul CJT a fost votat un parteneriat public-privat intre Consiliul Judetean Timis si Transelectrica SA. „Obiectul acordului il constituie realizarea unui proiect comun – CJT , Transelectrica SA – de producere a energiei electrice prin conversia energiei solare in energie electrica, in baza caruia partile au convenit sa colaboreze pentru realizarea in comun a proiectului de investitie privind dezvoltarea si exploatarea unei capacitati de energie fotovoltaica pe amplasamentul desemnat de Consiliul Judetean Timis. Transelectrica va concepe in perioada urmatoare un studiu de oportunitate al investitiei, iar proiectul urmeaza sa se finalizeze in mai multe etape, fiecare etapa nu va depasi un modul de 10MW, cerinta impusa de racordarea la reteaua de medie tensiune. In urmatoarea faza, CJT va inventaria potentialii consumatori publici din cadrul judetului, care sa fie alimentati din energia produsa de parcul fotovoltaic in conditii mai avantajoase decat de la reteaua electrica normala”, spun documentele semnate.
Europa e inainte. Macar sa fim la zi.
Agentia de Dezvoltare Regionala Vest are o imagine de ansamblu a ce a facut Timisul cu banii europeni si ce ar mai putea face. „Eu cred ca ceea ce este important, si urmatorul ciclu de programare trebuie sa aiba in vedere, sunt proiectele inovative complexe, care vor stimula dezvoltarea in afaceri, dar cu o componenta inovativa si complexa. Afaceri de la zero, care sa ofere si componenta de pregatire antreprenoriala si componenta de inovare, si una de achizitii. Sa cuprinda si un proiect de cercetare, care sa ofere un produs, deci sa fie complexe. Acum ele sunt separate in multe directii. In Europa se finanteaza deja astfel de proiecte complexe. Cred ca va trebui sa mai insistam si pe componenta de energie, ca sa putem ajunge macar la zi cu tehnologiile care se finanteaza si, oricum, nu cred ca vom putea genera noi prea multe inovatii in domeniul acesta pentru ca Europa ne-a luat-o mult inainte. Dar, oricum, sa fim macar la zi in domeniu si sa putem accede la tehnologii de ultima generatie”, crede Sorin Maxim, directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Vest.
„Mergem mai departe cu aceste licitatii pentru parc. In orice caz, cred ca in contextul energiei verzi, in context cu ce se intampla in intreaga Europa, este binevenita o astfel de investitie”, a declarat si Constantin Ostaficiuc, liderul CJT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *