Cate E-uri se ascund intr-o felie de paine

Dupa procesul tehnologic de macinare a graului, painea rezultata este una „aproape lipsita de substante nutritive”, sustin nutritionistiipainea si E-urile

Painea este un aliment obtinut din faina, apa, drojdie si sare si este denumita dupa tipul de faina folosit si gradul de extractie al acesteia: paine neagra, semialba, intermediara, alba sau graham, spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. „Calitatea si traditionalitatea painii depind si de tehnologia de fabricatie, multifaziala cu maia sau moderna monofaziala cu amelioratori de panificatie”, precizeaza medicul nutritionist. Ca urmare a deprecierii calitatilor de panificatie ale graului, „in ultima vreme se utilizeaza, pentru fabricarea painii, din ce in ce mai mult amelioratori de panificatie, fapt ce ne afecteaza sanatatea”, avertizeaza nutritionistul.

Macinarea graului scade calitatea nutritiva a produsului

Painea integrala contine tarate, celuloza, vitamine, saruri minerale si are un aport caloric redus, fapt ce ajuta la pastrarea siluetei. Medicii nutritionisti spun ca painea alba contine de trei ori mai putine vitamine si oligoelemente, iar magneziu, calciu si fosfor – de cinci ori mai putin – decat painea integrala.

Procesul tehnologic de macinare a graului scade calitatea nutritiva a painii. Astfel, in faina alba mai raman mici cantitati de vitamina B1, acid pantoenic, acid folic, fier, cupru, zinc si magneziu.

Legea permite folosirea unei serii intregi de aditivi alimentari, chiar daca ei nu sunt benefici pentru sanatate. Astfel, oxidantii sunt folositi in prelucrarea painii pentru modificarea elasticitatii glutenului, sustine prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, dand ca exemplu bromatul de potasiu – E 924 – care duce la aparitia senzatiei de greata, varsaturi, diaree sau aparitia diverselor dureri, odata ce este ingerat.

„Cisteina, glutationul si sulfatul de sodiu sunt reducatori folositi pentru scaderea elasticitatii glutenului”, completeaza medicul nutritionist. Sulfatul de sodiu – E 514 – afecteaza vezica biliara, lactatul de calciu – E 327 – prezinta printre efecte adverse stari de hipercalcemie si insuficienta renala, acidul fumaric – E 297, acidul acetic – E 260 si cancerigenul acid citric E 330. In total, intr-o paine regasim pana la 34 de E -uri. Medicii nutritionisti spun ca, desi painea este un aliment de baza, aceasta trebuie mancata cu moderatie.

Grahamul contine multe vitamine care lipsesc din painea alba

Painea graham ingrasa la fel de mult ca painea alba, spune medicul nutritionist Mihaela Bilic, precizand ca grahamul contine mai multe fibre. „La acelasi volum, o chifla de graham are 50 de grame, in timp ce una alba are 30 de grame. In plus, o felie de paine alba de 30 de grame contine 70 de kilocalorii, iar o felie de graham de 30 de grame contine tot 70 de kilocalorii”, exemplifica dr. Bilic. In plus, specialistul completeaza ca nici trucul cu „painea prajita” nu ne mentine silueta, deoarece prin prajire se arde doar apa, iar caloriile raman aceleasi.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *