Pe un camp inecat in praf si ciulini, de la marginea Bucurestiului, sase caini si instructorii lor se antreneaza pentru unul dintre scenariile apocaliptice care pandesc zona: orasul a fost grav lovit de cutremur, iar acum printre ramasite de civilizatie sunt cautati supravietuitori. Ca loc de aplicatie, un poligon militar situat la Ciolpani al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU).
Ca intr-un joc, ca sa ajunga la final, cainii trebuie sa bata la pas tot acest labirint imposibil de piatra, cu linii si forme ce se scurg fara nici o noima in toate directiile si acoperit pe parti de buruienile din jur, care, revoltate de intruziunea betonului in mijlocul lor, incearca sa-si recucereasca teritoriile pierdute. Primul care se aventureaza fara nici o teama printre prefabricatele uriase, neglijent aruncate pe pamant ca niste piese de puzzle, este Sprit. Cainele salvat din pumnii unui stapan prea irascibil acum cativa ani de fundatie. Iute de picior, ca si cineva care nu are timp de pierdut, se strecoara cand agil, cand nervos prin niste crapaturi prin care, probabil, nici macar un copil mai micut nu ar putea trece, si dupa ce gaseste „victima”, rol jucat cu randul de voluntari, isi „striga” nerabdator victoria. Pe teren, intr-o situatie reala, aceasta ar insemna o persoana salvata la timp de un caine… comunitar.
INCURAJARI PENTRU NISTE INCEPATORI
Vin la rand Cretu si Teta, alti doi catei, care trebuie sa se descurce la fel de bine ca si Sprit. Primul este un maidanez, pitic si latos, care dupa blana pe care o poarta pe el nu a vazut prea recent foarfeca unui frizer, iar cu smocurile acelea de par in ochi pare ca nu poate sa-si gaseasca singur nici macar drumul. Dar este doar o impresie, fiindca trece si el cu bine prin exercitiu si chiar mai rapid decat Sprit. Teta, ciobanescul malinois al celor de la IGSU, intrerupe insa desfasurarea fluenta a evenimentului. Latratul ei pare mai curand un junghi de tuse seaca, iar cand vine vorba sa intre in ruine este la fel de retinuta.
Exercitiul este oprit in loc, pentru ca persoanele de la fundatie sa ceara explicatii despre acest comportament. Cum unitatea ISU de la Ciolpani este singura de recuperare-salvare cu caini din tara, iar examenul de atestat al dresorilor IGSU are loc peste doar doua luni, exista niste semne de intrebare… Spre deosebire de Teta, Speedy, celalalt ciobanesc german al institutiei, face suficienta galagie cat sa acopere o sirena de salvare pornita, dar spune si el „pas” cand trebuie sa intre dupa „victime” in daramaturi.
„CASATI” CA PE DULAPURI
Aceasta problema, crede Cristian Anghel, unul dintre dresorii fundatiei, se datoreaza unui cerc vicios: nu exista caini de salvare, fiindca nu exista dresori specializati pe asa ceva, iar acestia nu isi pot justifica prezenta daca nu exista caini. „Cand am ajuns prima oara aici, aveau trei caini, dintre care unul batran de 15 ani si paralizat si doi de 12 ani, din care unul, pare-mi-se, era orb.
Erau singurii caini care trebuiau sa intervina in Bucuresti daca se intampla sa cada blocurile cu bulina. Acum i-au -casat- ca pe dulapuri. Este trist, dar asta-i adevarul. Si atunci, fiindca nu exista caini de salvare, nu exista nici personal special pentru asta.”
TIMPUL COSTA VIATA
In situatiile reale pe teren, echipa de salvare-recuperare cu caini este urmata, indeaproape, de o echipa de descarcerare si una medicala, care, pe baza informatiilor primite de la dresor si cainele lui, actioneaza la locul indicat. „Dupa ce am marcat locul unde cainele m-a anuntat ca a gasit ceva, am plecat mai departe, pentru ca in blocul acela s-ar putea sa fie -n- victime. Poate la cateva secunde, gasesc alta victima, marchez si iar plec mai departe”, povesteste Anghel.
Sursa: Jurnalul National
