Ce riscuri implica tratamentul cu laser

Aceasta terapie favorizeaza dezvoltarea tumorilor in cazul persoanelor care sufera de cancer de piele, arata un studiu recent. Aplicate intr-un numar mare de afectiuni, dar si in cosmetica, terapiile cu laser au si efecte secundare. Contraindicatiile sunt sarcina, epilepsia si cancerul.tratament cu laser

Tot mai multe persoane apeleaza la terapia cu laser, aceasta dovedindu-se a fi eficienta in multe afectiuni care nu raspund bine la alte forme de tratament. Terapia ajuta la diminuarea durerilor, intareste sistemul imunitar, reduce inflamatiile si stimuleaza regenerarea tesuturilor.

Astfel, laserul este folosit in bolile dermatologice, oftalmologice, ginecologice, stomatologice, in cele din sfera ORL si in scop estetic. Specialistii spun insa ca procedura trebuie utilizata doar in cabinetele autorizate si sub supravegherea specialistilor, in caz contrar putand provoca reactii adverse serioase.

„Laserul este o procedura complexa, care poate provoca prejudicii severe organismului. Din nefericire, uneori se intampla ca tehnica sa fie aplicata si de medici nespecialisti, care nu respecta normele deontologice medicale, sau, mai grav, chiar de categorii profesionale fara competete medicale cum ar fi esteticienii”, spune medicul primar dermatolog Anca Zbranca de la Clinica Roderma din Iasi.

Grabeste evolutia cancerului de piele

Desi tratamentul cu laser nu cauzeaza modificari structurale la nivel celular, iradierea directa a tumorilor maligne de la nivelul pielii poate duce la o marire in dimensiuni a acestora si la degradarea tesutului in zona respectiva, au constatat cercetatorii suedezi.

De altfel, era dovedit deja faptul ca, in cazul unei utilizari incorecte, terapia cu laser poate provoca arsuri, infectii, edeme ale pielii, modificari accentuate ale pigmentilor, cicatrice sau chiar poate accelera evolutia melanomului malign. „Laserul nu se foloseste in cazul in care pacientul are tumori maligne la nivelul pielii, decat in conditii stricte, de chirurgie de extirpare a acestor tumori, cu examinarea anatomo-patologica a leziunii. Insa, sub nicio forma nu se foloseste laserul pentru distrugerea unor tumori maligne”, mai spune medicul dermatolog Anca Zbranca.

Complicatii usoare in bolile oftalmologice

Terapia laser este foarte raspandita in practica oftalmologica. Ea se foloseste atat in tratamentul unor afectiuni oculare, cat si in scop estetic, pentru a scapa de ochelari, prin corectarea defectelor de dioptrii. Insa, nici in acest sector nu este exclus sa apara unele efecte secundare.

„Desi se intampla rar, exista o serie de complicatii care pot aparea in urma tratamentului cu laser. Printre acestea se numara iritatia ochiului, vederea incetosata, mici hemoragii sau inflamatii la nivelul irisului, cresterea pasagera a presiunii intraoculare, leziuni corneene sau arsuri retiniene”, spune Adina Grigorescu, medic specialist oftalmolog la Clinica Endocenter din Bucuresti.

Nu se foloseste in primul trimestru de sarcina

Metoda eficienta de tratare a sindromului ovarelor polichistice, dar si de combatere a altor afectiuni ginecologice, terapia cu laser poate prezenta si unele riscuri, cum ar fi hemoragii intraabdominale, lezarea organelor intraabdominale prin introducerea acului sau poate creste predispozitia catre infectii pelviene.

De aceea, procedura nu este indicata in cazul femeilor insarcinate, mai ales in primul trimestru de sarcina.
De altfel, unii specialisti recomanda ca acestea sa evite si alte utilizari ale acestei proceduri, cum ar fi epilarea cu laser.

Contraindicat epilepticilor

Specialistii spun ca tratamentul cu laser nu este indicat persoanelor care sufera de epilepsie, celor cu afectiuni tiroidiene, cu emfizem pulmonar grav, cu tuberculoza sau celor cu boli ale sangelui. De asemenea, procedura nu este recomandata nici in decurs de sase luni dupa un infarct de miocard.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *