Guvernul japonez si Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), au in vedere sa creeze la Fukushima un nou centru care sa studieze modalitatile de decontaminare a zonei si de manevrare a deseurilor radioactive, a anuntat duminica agentia nipona Kyodo, citata de EFE.
In urma exploziei de la centrala nucleara Fukushima Daiichi, in luna martie 2011, cel mai grav accident nuclear dupa cel care a avut loc la Cernobil in anul 1986, circa 52.000 de persoane care locuiau in apropiere continua sa fie evacuate, dar numarul celor care au fost nevoiti sa-si paraseasca locuintele ar fi, potrivit agentiei Kyodo, de circa 110.000.
Unul dintre obiectivele acestui proiect comun cu AIEA este cercetarea terenului, pentru a grabi reintoarcerea persoanelor dislocate si prevenirea aparitiei unor probleme de sanatate pe termen lung. AIEA va trimite la Fukushima si experti din Rusia, Ucraina si Belarus, pentru a impartasi din experienta pe care acestia au acumulat-o in urma exploziei de la Cernobil.