Problema investitiei de la Rosia Montana este ca a inceput romaneste, adica prost.
Nu am fost niciodata la Rosia Montana, nu am fost niciodata in Noua Zeelanda. Detest fundamentalismul ecologist cu aceeasi masura cu care dispretuiesc antreprenoriatul de cumetrie si de spert. Prin urmare, nu am niciun drept sa vorbesc despre mine de aur si despre cianuri, asa ca dau cuvantul celor avizati.
Au inceput sa apara primele impresii de calatorie ale jurnalistilor care au facut deplasarea in Noua Zeelanda, la invitatia firmei Rosia Montana Gold Corporation. Cel mai harnic s-a dovedit a fi cel mai lenes dintre ei, Doru Buscu, in Academia Catavencu. El descrie acolo cu minutiozitate boala de care sufera poporul neozeelandez: ecologism cronic. „Ti se verifica talpile si, daca nu sunt destul de curate, cineva in uniforma iti spala pantofii”. Mai, sa fie… Un tanar din Cluj, de asemenea participant la business-trip, il confirma: „Pantofii mei de golf au fost scosi din bagaj si curatati complet de firisoarele de iarba si firimiturile de noroi ramase in crampoane de la ultima mea deplasare la Pianu de Jos, jud. Alba”.
taguri
Sursele au mai relatat o serie de alte excese ecologiste ale poporului neozeelandez, urmate de inevitabila concluzie: daca acolo, printre ticnitii aia, e posibila existenta unei mine care foloseste tehnologia cianurilor, inseamna ca totul e ok, poate fi demarata si investitia de la Rosia Montana. Nu stiu daca e chiar asa. Prima problema a investitiei de la Rosia Montana este ca a inceput romaneste, adica prost. A adus-o din Canada, acum vreo 10 ani, un anume Frank Timis, roman oplosit prin Australia, caruia i-au fost suficiente cateva luni ca trecutul sau cetos sa-i atraga eticheta de „controversat”. A insistat el cat a insistat, apoi, aparent, s-a retras, dar afacerea tot romaneste a continuat. Oficialii companiei au afisat ostentativ un munte de bani, pe care au inceput sa-l imprastie in stanga si-n dreapta, ca parte a investitiei. A urmat o investitie de semn contrar, din partea grupurilor ecologiste, asa ca cel putin o generatie de activisti s-a dedat la tot felul de splendori in fan si, vreme de un deceniu, a avut ce pune seara pe masa. Apoi un certificat de descarcare arheologica a fost anulat in instanta, semn ca si culturnicii care l-au semnat s-ar putea sa fi fost parte a investitiei. In sfarsit, cand Videanu anunta ca include Rosia Montana in programul de guvernare, niste actiuni ale firmei-mama isi schimbau brusc proprietarul pe Bursa din Toronto.
De aici deriva a doua mare problema a investitiei de la Rosia Montana: aceea ca se face in Romania. Ca sa iasa lucrurile asa cum ne vor descrie colegii tocmai reveniti in tara, ar trebui ca pe perioada derularii investitiei sa golim Romania de oameni si s-o populam cu 22 de milioane de neozeelandezi ticniti. Daca e prea costisitor, macar sa plantam cate un cetatean de etnie maori (inteleg ca astia-s mai ai dracului decat ecologistii) in spatele fiecarui functionar de pe traseul de avizare si din organele de control. Il dotam cu o nuia, cu care sa-l plesneasca peste degete pe birocrat ori de cate ori observa ca-i sticlesc ochii mai mult decat permit regulamentele.