Consiliul Judetean Timis (CJT) vrea sa construiasca un parc cu panouri solare, pe o suprafata de 60 de hectare situate la circa noua km de Timisoara, care sa asigure energia electrica pentru intreaga administratie din judet, transmite corespondentul NewsIn.
Consilierii judeteni din Timis au aprobat, marti, promovarea un proiect pentru infiintarea unui parc pentru productie de energie fotovoltaica. Terenul pe care ar urma sa se construiasca acest parc de producere a energiilor alternative se afla in localitatea Covaci, pe 60 de hectare, in locul unde trebuia sa se construiasca groapa ecologica de gunoi a judetului.
„Acolo unde la un moment dat ne gandeam sa facem deponia Timisoarei, venim cu un super proiect, cel mai ecologic proiect posibil, parc de celule fotovoltaice, care sa asigure energia electrica pentru intreaga administratie din judetul Timis, in asa fel incat balanta energetica in final sa fie zero, ca plata si ca cerere si oferta. Daca lucrurile functioneaza normal, vom avea parcul intr-un an si jumatate. Noi depunem acest proiect in luna iulie”, a declarat, marti, corespondentului NewsIn, presedintele CJ Timis, Constantin Ostaficiuc.
O firma austriaca specializata in producerea energiilor regenerabile a facut un studiu prin care demonstreaza ca, daca pe acel teren ar fi montate panouri fotovoltaice, institutiile publice din Timis ar economisi sumele platite pe energia electrica.
Fondurile pentru realizarea acestui obiectiv vor fi accesate prin Programul Operational Sectorial – Axa 4 – „Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”. Investitia atinge maximum 200 de milioane de euro, iar veniturile pot depasi 24,5 de milioane de euro anual. Pe cele 60 de hectare s-ar putea amplasa panouri solare fotovoltaice cu o capacitate de circa 35 MW. La nivelul unei investitii de 180-200 milioane euro, se estimeaza un necesar de cofinantare din partea beneficiarului/beneficiarilor de minimum 5%, adica 10 milioane euro.
„Judetul Timis dispune de un potential adecvat pentru valorificarea energiei solare si exista interes din partea agentilor economici de a dezvolta astfel de investitii din Timis. Acest interes confirma fezabilitatea acestui proiect”, se arata in proiectul de fundamentare a hotararii de Consiliu Judetean.
Presedintele Comisiei Economice din CJ Timis, Viorel Sasca (PNTCD), a propus ca, din cele 60 de hectare, 15 sa fie folosite pentru un parc de productie a echipamentelor necesare acestei industrii, iar restul de 45 de hectare sa fie alocate panourilor fotovoltaice.
In judetul Timis, consumul public de energie este semnificativ la nivelul autoritatilor publice locale. La o prima estimare, conform datelor de consum mediu pe categorii de localitati, se constata ca acesta este de circa 30 MW/an la nivelul comunelor si de circa 2.000-10.000 MW/an in orasele.
Terenul de 60 de hectare a fost, in trecut, disputat de CJ Timis si Primaria Timisoara. Municipalitatea dorea ca acel teren, primit de CJT de la Administratia Domeniului Statului pentru a se construi o groapa de gunoi ecologica, sa fie dat persoanelor care au dreptul la terenuri, prin revendicare. Initial, ideea sefului CJ Timis a fost ca pe cele 60 de hectare sa se ridice un complex sportiv si un stadion nou, cu 35-40.000 de locuri. Valoarea proiectului era de circa 100 de milioane de euro.
Sursa: NewsIn