Ritmul de crestere a valorilor termice inregistrat in ultima perioada va duce la scaderea productiei de grau si la desertificarea sudului tarii. Romania se afla, alaturi de Spania, Italia si Grecia, in topul statelor care vor fi afectate de cresterile de temperatura si de scaderea continua a precipitatiilor.
Efectele conditiilor climatice din ultima perioada vor fi vizibile in urmatorii zece ani, potrivit unui document guvernamental, citat de Mediafax.
Actul a fost elaborat pe baza datelor Agentiei Europene de Mediu, conform carora „alaturi de Spania, Italia si Grecia, Romania se afla printre primele care vor fi afectate de aceste schimbari”.
Potrivit institutiei europene, clima la nivel global se schimba semnificativ si intr-un ritm accelerat, mai ales prin cresterea temperaturii medii globale, fenomen care se manifesta cel mai acut in sudul si in estul continentului.
Seceta care cuprinde treptat sud-estul Europei este resimtita in toate anotimpurile printr-o incalzire cu 5-7 grade Celsius si o continua scadere a precipitatiilor, cu 20-40%.
Datele Agentiei Europene de Mediu estimeaza ca pentru fiecare crestere a temperaturii cu un grad Celsius productia de grau va scadea cu aproximativ 10%.
Sudul tarii, cel mai afectat
„Modificarea conditiilor climatice va influenta ecosistemele, asezarile umane si infrastructura in toate palierele vietii economico-sociale din Romania”, se mai arata in documentul citat.
Cele mai afectate regiuni vor fi Dobrogea, Oltenia, sudul Munteniei si Banatul. Totodata, lipsa unor masuri urgente, precum derularea unui program sustinut de impadurire, va duce la desertificarea sudului tarii, mai ales a judetului Dolj si a Dobrogei.
Datele prognozei agrometeorologice prezentate recent confirma vulnerabilitatea zonelor sudice si sud-estice ale tarii din punctul de vedere al necesarului de apa din sol.
Aceste regiuni vor fi cuprinse de seceta moderata incepand din aceasta luna, urmand ca, din august, Moldova, Muntenia si Dobrogea sa se confrunte cu seceta extrema.
Sursa: Adevarul