Goana dupa „aurul negru” a marilor companii petroliere distruge padurile virgine din provincia Alberta.
In plina campanie mondiala impotriva incalzirii globale, gigantul petrolier British Petroleum este acuzat ca isi incalca flagrant politica „verde” de producere a combustibililor fosili prin folosirea unor metode brutale de extragere a petrolului dintr-o zona salbatica a Canadei, releva „The Independent”.
British Petroleum inves-teste nu mai putin de 1,5 miliarde de dolari in noul proiect, calificat de organizatiile ecologiste drept „cea mai mare crima a incalzirii globale din istorie”.
Greenpeace a actionat in justitie compania, acuzand-o ca a abandonat politicile „verzi” pentru a investi masiv in extragerea asa-numitului „nisip petrolifer” din subsolul provinciei canadiene Alberta. Potrivit estimarilor, sub padurile virgine din Alberta zac cele mai mai rezerve de petrol din lume dupa cele din Arabia Saudita.
De patru ori mai poluant
Nisipurile bituminoase – un amestec concentrat de bitum, apa, nisip si argila – se intind pe o suprafata de 140.000 de kilometri patrati, echivalenta cu marimea Angliei si a Tarii Galilor impreuna. Spre deosebire de metoda traditionala, extragerea titeiului din nisipurile bituminoase elimina de patru ori mai mult dioxid de carbon in natura. Dezvoltarea acestei industrii va genera emisii suplimentare de 100 milioane de CO2 pana in 2012. In aceste conditii, arata ecologistii, Canada nu va putea sa-si respecte angajamentele de reducere a emisiilor de gaze luate in baza acordului de la Kyoto.
Goana dupa aurul negru va distruge, totodata, flora si fauna locala, pana recent crutate de interventia omului. Milioane de tone de plante si sol superficial sunt date la o parte pentru a face loc unor mine extinse de suprafata, iar milioane de litri de apa sunt scoase din rauri. Pentru producerea unui singur baril de petrol e nevoie de doua tone de nisip gudronat, cinci barili de apa si cantitati mari de gaz natural. In aceasta noua industrie s-au implicat deja majoritatea marilor companii petroliere, printre care Shell sau Exxon-Mobil.
Izvoarele otravite
British Petroleum a tinut sa dea asigurari ca va folosi metode cat mai putin periculoase pentru mediu, insa a admis ca noua investitie va creste cota emisiilor de gaze. „Metodele conventionale de extragere a petrolului duc la o emisie de 29 de kilograme de CO2 per baril. In cazul nisipurilor bituminoase, cifra depaseste 125 kg/baril”, arata Mike Hudema, membru al Greenpeace Canada.
Daca pana nu demult aceasta tehnologie era considerata prea scumpa, cresterea pretului la petrol pana la 100 de dolari/baril a facut rentabila investitia.
Prin licentele de exploatare, guvernul din Alberta a permis extragerea a 350 milioane de metri
cubi de apa anual din raul Athabasca. Apa folosita in procesul de extractie este atat de contaminata incat nu poate fi redistribuita in natura. Apa urmeaza sa fie depozitata intr-un sistem de helesteie reziduale sapate pe o suprafata de 52 de hectare.
Potrivit ecologistilor, exista deja dovezi privind cresterea incidentei cancerului si a sclerozei multiple in comunitatile care traiesc in aval de aceste helesteie. Expertii mai atrag atentia ca toate incercarile de acoperire a minelor de nisip pentru refacerea ecologica s-au soldat pana in prezent numai cu esecuri.
Sursa: Adevarul