Daciana Sarbu il critica pe Basescu pentru Rosia Montana: “Si legalizarea traficului de droguri si a prostitutiei ar genera castiguri uriase”

Daciana Sarbu

Europarlamentarul Daciana Sarbu califica ultima afirmatie a presedintelui Traian Basescu despre Rosia Montanta drept iresponsabila, cinica si profund imorala.

Seful statului considera ca Romania are nevoie de acest proiect si ca Guvernul trebuie sa aiba curajul sa le spuna acest lucru romanilor .

“Ce tara sta cu o asemenea avere in pamant fara sa gaseasca solutii s-o scoata?”, a afirmat Traian Basescu. Vezi aici detalii!

Intr-o postare pe blogul ei, Daciana Sarbu critica dur declaratia presedintelui, sustinand ca afirmatia lui sugereaza ca “existenta unei resurse te obliga, in sine, s-o exploatezi, fara niciun alt considerent de luat in calcul”.

Europarlamentarul aminteste de amenzile uriase, “platite in final de contribuabili, nu de presedinte”, pe care le aplica UE pentru incalcarea normelor de protectie a mediului.

“Nu amintesc nici ca proiectul minier ar avea ca pret pulverizarea unei regiuni de pe harta Romaniei, cu tot cu trecutul si cu viitorul ei”, a adaugat ea.

In mod ironic, Daciana Sarbu ofera si cateva exemple de “resurse” similare, aflate azi la dispozitia Romaniei si a caror exploatare “ar fi la fel de acceptabila, moral:

* Toate padurile de pe suprafata Romaniei. O bogatie inestimabila, care prin taiere si vanzarea lemnului, ar aduce un profit urias

* Delta Dunarii. Avand o valoare imensa, statul roman ar putea scoate un profit considerabil prin vanzarea sa catre un miliardar excentric sau chiar catre un alt stat

* Prostitutia, care, prin legalizare si taxare, ar furniza probabil venituri considerabile la buget

* Traficul si consumul de droguri, care de asemenea prin legalizare si impozitare, ar genera castiguri uriase pentru stat.

* Copiii care muncesc – forta de munca ieftina si disciplinata”.

Europarlamentarul mai afirma ca ” teza prezidentiala spune ca totul e permis, numai profit sa iasa, nu?!

In finalul postarii, Daciana Sarbu face o trimitere la activitatile comerciale din trecutul actualului presedinte.

“Probabil ca vechiul comerciant de blugi din Traian Basescu a ramas cu reflexul ‘partajarii beneficiilor”, drept criteriu unic al acceptabilitatii unui gest. Un sef de stat nu are insa dreptul sa ‘partajeze beneficii’ de pe urma unor tranzactii cu bunuri care nu-i apartin”, incheie ea.

Si liderul delegatiei europarlamentarilor PSD, Catalin Ivan, a declarat, joi, ca daca presedintele Traian Basescu doreste o discutie serioasa pe subiectul Rosia Montana, atunci trebuie sa ceara desecretizarea dosarului.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

103,714FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente