Consilierii judeteni vor dezbate miercuri asocierea cu Consiliul Local (CL) al comunei Chinteni in vederea amplasarii viitorului depozit ecologic pentru deseuri al judetului.
Primarul comunei, Lucia Suciu (foto), a identificat un teren de 15 ha unde ar putea demara investitia si care corespunde cerintelor europene in materie de depozitare a deseurilor.
„Trebuie sa facem mai intai pasii tehnici de asociere. Consilierii judeteni si cei locali de la noi trebuie sa aprobe hotararile, iar apoi proiectul isi va urma cursul firesc. Am fost pe teren si am identificat o suprafata de 15 hectare care apartine CL Chinteni.
Aceasta corespunde cerintelor in materie de depozitare de deseuri ale Uniunii si este agreata de catre firma de consultanta angajata de catre consultantii pe deseuri din Regiunea Nord-Vest”, a explicat Suciu.
Ea a adaugat ca din discutiile pe care le-a avut cu specialistii in deseuri depozitul ecologic va fi un fel de statie de reciclare a deseurilor, si nu o rampa cum este cea de la Pata Rat, din Cluj-Napoca.
Bani europeni la Chinteni
Vicepresedintele Consiliului Judetean (CJ), Zoltan Palfi, a explicat ca este vorba despre continuarea proiectului administratiei judetene vizavi de amenajarea depozitului ecologic, dar pe terenul din Chinteni.
„Vrem sa facem acelasi depozit ecologic ca la Apahida, dar de aceasta data pe o proprietate de la Chinteni. Este vorba despre un proiect care va fi sustinut din fonduri europene, viitoarea rampa axandu-se pe depozitarea doar a 10% din cantitatea de deseuri care se va colecta din judet, restul fiind reciclate. Nu s-a stabilit exact valoarea, insa el va primi cu siguranta finantarea necesara”, a precizat Palfi.
El a adaugat ca initiativa este sustinuta de aceasta data de catre Ministerul Mediului si Agentia de Dezvoltare Nord-Vest. „intre masurile care se impun a fi implementate la nivelul judetului, conform Planului Regional de Gestiune a Deseurilor pentru Regiunea 6 Nord-Vest, aparut in Monitorul Oficial si notificat Comisiei Europene, realizarea depozitului zonal, pana cel tarziu anul 2010, este responsabilitatea exclusiva a CJ Cluj.
in 17 septembrie a avut loc lansarea proiectului de asistenta tehnica pentru pregatirea proiectului integrat de gestionare a deseurilor in judet. in cadrul vizitei efectuate in 8 octombrie de catre echipa de consultanta au fost stabilite o serie de obiective care revin in sarcina CJ: identificarea unui amplasament viabil pentru realizarea depozitului ecologic judetean, numirea Unitatii de Implementare a Proiectului (UIP), asigurarea unui spatiu de lucru pentru echipa de consultanta care sa asigure o buna colaborare cu UIP”, a aratat Palfi in proiectul de hotarare.
Sursa: Ziua de Cluj