Directia Silvica Salaj incepe o campanie de impadurire

Directia Silvica Salaj incepe o campanie de impadurire
Directia Silvica Salaj incepe o campanie de impadurire

In scopul mentinerii integritatii fondului forestier si a permanentei padurii, Directia Silvica Salaj a stabilit un program, pentru anul 2013, care cuprinde efectuarea unor lucrari de regenerare a padurilor pe o suprafata totala de 84 ha, din care 28 ha sunt impaduriri, iar 56 ha regenerari naturale.

In vederea consolidarii plantatiilor infiintate in anii anteriori, se vor efectua lucrari de completare a regenerarilor pe o suprafata de 6 ha. De asemenea, pentru buna desfasurare a lucrarilor de regenerare a padurilor ce se vor efectua, pe o suprafata de 2 ha, in fondul forestier privat apartinand unor persoane fizice si juridice cu care Directia Silvica Salaj are incheiate contracte de prestari servicii silvice, unitatea noastra va acorda asistenta necesara, in scopul executarii unor lucrari tehnice de buna calitate. Directia silvica, prin ocoalele silvice din subordine, a oferit proprietarilor privati de padure, contra cost, puietii forestieri necesari pentru infiintarea plantatiilor.

Pentru impadurirea suprafetelor incluse in programul de regenerare, se vor folosi peste 170 mii puieti forestieri. Desi la nivel national exista un deficit major de puieti din speciile molid, gorun, stejar pedunculat, cer, stejar rosu si salcam, directia silvica a reusit sa produca in pepinierele proprii toti puietii forestieri necesari pentru impaduriri, si a furnizat o parte din excedentul de puieti la directiile silvice invecinate (peste 230 mii) si la alti beneficiari (peste 20 mii).

Valoarea lucrarilor de regenerare a padurilor ce vor fi executate de Directia Silvica Salaj, in anul 2013, in fondul forestier de stat administrat, depaseste suma de 595 mii lei. Aceste cheltuieli vor fi suportate de Directia Silvica Salaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *