Directorul general al Alro Slatina: „Investitia in energia regenerabila presupune un efort prea mare”

Alro ?i-a redus emisiile de carbon sub media european?
Directorul general al Alro Slatina: „Investitia in energia regenerabila presupune un efort prea mare”
Directorul general al Alro Slatina: „Investitia in energia regenerabila presupune un efort prea mare”

Directorul general al Alro Slatina, Gheorghe Dobra, a declarat ca, la un moment dat, producatorul de aluminiu a luat in calcul sa investeasca in energie regenerabila.

Ideea a fost abandonata in urma unor studii din care a rezultat ca efortul financiar ar fi prea mare. Mai mult, Dobra a declarat ca suma necesara pentru o investitie in domeniul energiei regenerabile care sa deserveasca Alro ar fi atat de mare incat ar putea fi construite patru fabrici de aluminiu.

„Am facut foarte multe studii pentru o investitie in energie regenerabila, insa efortul ar fi destul de mare. Energia regenerabila nu este nici predictibila. Fiecare trebuie sa se concentreze pe ceea ce stie sa faca. Energia regenerabila solara are un randament de 15%, energia eoliana aproximativ 25-30%, pe zonele cu vant, iar investitia se ridica la peste doua miliarde. Cu acesti bani faci patru fabrici”, a declarat Gheorghe Dobra.

Seful Alro a mai declarat ca certificatele verzi nu s-au scos, ordonanta a fost emisa de guvern nefiind aprobata.

„Inca se asteapta ceva de la Uniunea Europeana, care nu trebuie. Eu cu domnul Nastase, CFO-ul grupului, am avut o intalnire la Bruxelles prin intermediul Asociatiei Europene a Aluminiului si acolo ni s-a comunicat ca nu este ajutor de stat si nu trebuie nicio notificare din partea Uniunii. Aceasta taxa este platita si acasa si banii se transfera producatorilor de energie regenerabila. Statul nu pune niciun ban”, a spus Dobra.

In prezent, masura care este in vigoare se refera la amanarea la tranzactionare a platii pentru jumatate din certificate.

„Noi platim 66 de milioane de dolari cu taxa de cogenerare. Tot raman 33 de milioane. Taxa a fost amanata, dar nu se specifica ce vom face din 2017. Aici nu este problema de amanare a jumatate, dar Romania este una dintre cele mai generoase tari referitor la ajutorul pentru energia regenerabila, atat pentru energia eoliana, cat si pentru energia solara. S-a redus la jumatate, dar nu este suficient pentru marii consumatori de energie electrica”, a conchis Dobra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *