Ecologia ambinetala

Educatia ambientala este unul dintre principalele noastre mijloace de salvare. Fizica, daca nu si morala.
ecologie ambientala
Conul Leonida vedea salvarea in stat. Noi intelegem acum ca rolul statului este limitat, „revolutia romana” a avut chiar ca tel principal limitarea acestui rol, dar cine preia responsabilitatile, ori o parte dintre ele? In particular, cine preia responsabilitatile pentru monitorizarea mediului in care traieste o comunitate? Este absurd sa ne imaginam ca o agentie sau autoritate nationala de mediu ar putea supraveghea totul. Situatia aceasta nu este posibila nici macar in cele mai bogate dintre natiuni. Nici macar in Statele Unite ale Americii.

Circumstanta aceasta a fost inteleasa cel mai bine de catre acel om politic vizionar de exceptie, dar candidat defavorizat in cursa prezidentiala, ma refer la Al Gore. Printr-o munca de mare tenacitate si extinsa pe aproape un deceniu, el a reusit sa convinga Congresul american sa voteze fonduri pentru un vast program, atat national cat si international, care sa educe comunitatile locale in spiritul responsabilizarii fata de mediul inconjurator. Intr-o „manea” ascultata involuntar pe peronul unei gari, o voce de fata canta despre „cartierul tiganesc”, marturisind, intr-o evaluare extrem de realista, „Aici e iadul,/aici eu locuiesc„. Era o constatare extrema, si nu avem nici un fel de motive sa credem ca nu era sincera, despre „calitatea mediului” intr-o comunitate.

Nu este nevoie neaparat de studii sociologice academice pentru a fundamenta asertiunea ca intre imaginea unei comunitati si calitatea mediului in care traieste acea comunitate exista o legatura. Nu este nici macar nevoie sa demonstrezi ca demografia „marelui J”, cum se mai cheama eufemistic acest gen de situatie, duce la scaderea calitatii mediului. Unii l-au invinovatit candva pe omul politic basarabean Pan Halipa de „colaborationism” cu autoritatile sovietice pe timpul deportarii sale in Siberia, pentru ca a tratat in mod serios si efectiv problema ameliorarii calitatii mediului in lagarul de gulag unde era inchis. Si a reusit, pentru ca nici macar tortionarilor nu le placea sa traisca in iad. Desigur, succesul sau relativ si local nu a ameliorat in nici un fel imaginea generala a gulag-urilor, dar merita amintit pentru ca arata ca intodeauna este posibila, chiar dispunand de mijloace limitate, o anumita interventie asupra iadului.

Iar mijloacele de care dispune o comunitate pentru a influenta pozitiv calitatea mediului in care traieste sunt in general mult mai extinse decat pot macar sa banuiasca liderii de opinie din comunitatea respectiva. Astfel, fiecare primar de comuna ar trebui sa stie ca daca scoala din comuna lui este conectata la internet, in mod automat dispune de ajutorul gandit de Al Gore pentru ajutorarea oricarei comunitati urbane ori rurale de pe glob in problema monitorizarii calitatii mediului local prin educatia ambientala activa. Mai exact, este vorba despre programul GLOBE de educatie ambientala activa, accesabil pe internet la adresa www.globe.gov.
programul GLOBE
La ora actuala (situatia din 2001) numai patru scoli din Romania sunt integrate in programul GLOBE. Cele patru intrari romanesti intr-un program de educatie ambientala pe internet sunt de fapt reusite personale ale unor profesori de liceu entuziasti, auotodidacti (un laureat Nobel, intervievat pe Discovery Channel, spunea : „Cand eram autodidact la Cambridge…”) de exceptie in invatarea protocoalelor si metodicii de implementare a programului GLOBE. Poate ca merita sa fie amintite numele acestora precum si scolile unde predau, deci si comunitatile pe care le influenteaza :
1. Liceul Carmen Silva din Eforie Sud, profesor GLOBE Florin Serbu ([email protected] )
2. Colegiul National Mircea cel Batran, Constanta, profesor GLOBE Vasile Nicoara
3. Liceul Gheorghe Sincai din Cluj Napoca, profesor GLOBE Antonela Borea
4. Liceul din Bucuresti de pe Olari, nr 29-31, profesor GLOBE Mirela Sanda Iambor.

Totusi o intrebare ramane..De ce nu sunt mai multi profesori, mai multe scoli ?

Un motiv este acela ca inertia universitatilor de stat si a universitatilor particulare, -inclusiv celebra Universitate Ecologista care nu isi merita numele-, este imensa in macar antamarea pregatirii de profesori pentru invatamantul preuniversitar care sa inteleaga realmente conceptele moderne dupa care a fost construit acest program de educatie ambientala activa, implicand, de pilda, o interdependenta a supravegherii mediului din jurul unei scoli, chiar pe o raza de cativa kilometri , de catre elevii scolii, cu monitorizarea aceleeasi arii de catre aparatura electronica de pe satelitii din seria Landsat, pentru a obtine adevarul despre mediu. Caci traim acum intr-o lume modelata parca dupa ideile lui Phaedrus, eroul din „Zen and the art of motorcycle maintenance” : Adevar inseamna calitate iar intreaga planeta este o motocicleta Harley-Davidson care trebuie mentinuta in stare de functionare (cauta cu un motor autorul, Robert Pirsig, ori pseudonimul sau, Robert Pursig).

Rutina prevaleaza in general in universitatile de stat din Romania provinciala, iar orice idee noua e tratata de sefuletii educati pentru conducere de catre si in stilul fostilor secretari B.O.B. ai P.C.R. drept „sfidare”, ei nerealizand nici macar faptul ca acest cuvant, traducerea romaneasca a frantuzescului le defi ori a englezescului the challenge, a capatat in aceste timpuri o conotatie pozitiva!

Alt motiv al neputintei universitatilor romanesti de a pregati, dar pe bune, profesori de educatie ambientala, este acela ca unii dintre fostii politruci din lumea universitara, ma refer la cei care nu s-au convertit in lideri de partide ori de organizatii „civice” care au promovat si promoveaza interese carieriste, s-au convertit in schimb in specialisti in mediu. Am putut astfel vedea un fost absolvent de Stefan Gheorghiu predand, nici mai mult nici mai putin, decat un curs de „Politologia mediului”, pretinzandu-se expert in domeniu! Sau un alt fost politruc, figurand si el ca expert in evaluarea academica si acreditarea facultatilor de ingineria mediului din partea C.N.E.A.A., o institutie birocratica si formala creata la initiativa Aliantei Civice! Intr-adevar, intortochiate mai sunt caile Domnului! In fine, iata un exemplu din Romania Libera de vineri, 25 mai, pagina 4 : „Anul trecut, Distrigaz Nord si Sud au raportat pierderi de 150 milioane Nmc de gaze, valoarea totala depasind 300 miliarde lei …E clar ca aceste gaze au fost furate… in localitatile unde existau instalatii de uscare a caramizii sau a lemnului…Pentru a argumenta pierderile enorme, cele doua societati aveau pregatit un studiu semnat de o serie de universitari…Ei au venit cu argumente de genul modificarii polului magnetic si alte asemenea, intinse pe sute de pagini, pentru a justifica pierderile…”

Intr-adevar, lipsa de calificare profesionala a majoritatii celor care predau in noile facultati disciplinele de mediu este profunda si fara leac. As putea continua cu exemplele, dar cred ca este suficient. O explicatie plauzibila pentru aceasta situatie absolut incredibila ar fi aceea ca in legea invatamantului romanesc nu scrie nicaieri, intr-un mod explicit si categoric, ca „Profesorul trebuie sa stie carte”! In unele privinte in invatamantul universitar romanesc suntem inca in atmosfera de ignoranta, profunda, mandra si agresiva, a anilor cincizeci. Este bine ca noul ministru de la Educatie si Cercetare a inteles acest lucru, atunci cand a oprit manualele alternative, continand greseli stiintifice grave, dar avizate ca adevaruri perfect valabile prin semnaturile unor profesori din invatamantul universitar. Dar cate cursuri universitare scrise sunt, de fapt, niste „manele”, si cine are curajul sa le interzica? Alt lucru care nu este inca prea bine inteles de catre „pedagogii” universitatilor de stat si particulare ce pregatesc profesori si institutori pentru invatamantul preuniversitar este acela ca ei ar trebui sa pregateasca de fapt viitori lideri de opinie pentru comunitatile din Romania. In unele dintre aceste comunitati, pe care un stat roman prosper ar urma sa le ajute, conditiile de mediu sunt cumplite. La fel ca si in pregatirea astronautilor, antrenati pentru a intalni si a putea controla cele mai dure conditii, universitatile romanesti trebuie sa pregateasca viitorii profesori din domeniul preuniversitar, care este in fond si o piata a muncii, pentru cele mai dure situatii. Care nu pot fi controlate in stilul Rambo, ci prin apelul inteligent la toate parghiile care influenteaza o comunitate. Iar educatia ambientala activa ar putea fi, cred eu, una dintre aceste parghii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *