Resursele limitate ale Pamantului sunt, de cateva decenii, o preocupare la nivel mondial. Ecologistii, dar si oamenii de stiinta, atrag tot mai insistent atentia ca intr-o zi acestea se vor termina, asa ca reciclarea a devenit obligatorie pentru comunitatile care se pretind civilizate.
Astazi, sistemul se numeste colectare selectiva a deseurilor, dar nu este o noutate pentru romani. In anii comunismului, fiecare cetatean trebuia sa respecte cu strictete „cei 3R”: Recuperare – Reconditionare – Refolosire. Diferenta este ca pe atunci oamenii erau constransi din ratiuni strict economice sa fie „ecologisti”, fara a sti neaparat si ce inseamna asta…
Economii de nevoie
Dupa felul in care au obligat populatia sa reduca risipa, administratorii comunisti puteau fi considerati ecologisti pur-sange. Adevarul este insa ca nu grija fata de mediu ii motiva, ci dorinta de a produce cat mai mult cu cheltuieli cat mai putine.
Primul „R” al „ecologismului” comunist, „Recuperare”, era confundat adesea, in mod absurd, cu reducerea „risipei”, iar romanii au simtit-o din plin. De la inceputul anilor 80, in fiecare seara „se lua” curentul, ore intregi, in cartierele de locuinte. Cetatenii erau indemnati ca iarna sa scoata frigiderele din priza, ca sa economiseasca energia electrica. De multe ori in apartamente nici nu era cu mult mai cald decat in frigider, caci si caldura in calorifere era cu program redus. Asa ca, obligati de un sistem aberant, oradenii care au trait in acele vremuri au suportat si „economiile” de curent, si de energie termica, neavand – fireste – alternativele promovate astazi de ecologisti, precum folosirea resurselor de energie solara ori eoliana.
Sticlele, adunarea!
Un alt pilon al sistemului 3R, „Refolosirea”, a fost la randu-i litera de lege. Oradenii nici nu aveau cum sa nu refoloseasca tot ce le trecea prin maini, intrucat oricum gaseau foarte putine lucruri de cumparat, asa ca isi puneau la lucru inventivitatea pentru utilizarea obiectelor pana la uzura completa. Banala punga de plastic, nelipsita acum in orice magazin, era rara in anii comunisti, asa ca era spalata si refolosita pana la rupere.
01-ionel-ungur_bihoreanul.jpgAceeasi soarta o aveau sticlele de lapte, de bere, de apa minerala, borcanele. „Imi aduc aminte ca, la un moment dat, s-a constatat ca oamenii au prea multe borcane in case, asa ca s-a ordonat o colecta de sticla in tot orasul si fiecare a trebuit sa predea ceva”, povesteste Ionel Ungur (foto), fost viceprimar al Oradiei intre mai 1986 – noiembrie 1987. Sticlele erau trimise la celebra fabrica de la Padurea Neagra, pentru topire si revalorificare.
Colectari… traditionale
De altfel, colectele de deseuri devenisera o adevarata traditie. Trimestrial, elevii, indiferent de varsta, erau obligati sa „predea” la scoala sticle, hartie si chiar fier vechi! „Ajungeam sa furam fier vechi de pe santiere, numai ca sa avem ce sa predam. Era obligatoriu sa predai”, isi aminteste un oradean, elev in anii 80. Toate materialele adunate luau drumul fabricilor din tara, unde erau reciclate, iar clasele care predau cele mai mari cantitati se alegeau cu… laude si aprecierea tovarasilor profesori.
Si in intreprinderile Oradiei cei 3R erau legea, tot numai de nevoie. „Nu primeam materii prime, dar trebuia sa facem productie”, isi aminteste Ungur, care a fost si director al Intreprinderii Infratirea, cea mai mare din acea vreme, cu peste 5.000 de muncitori. Asa ca toate deseurile erau colectate separat si pentru fiecare se cautau noi intrebuintari: spanul rezultat in urma lucrului la strung era colectat, presat si prelucrat, iar deseurile de lemn erau transformate in bricheti pentru foc.
Dai ceva, primesti!
01-florian-hirca_bihoreanul.jpgComunistii puneau un accent deosebit si pe colectarea uleiurilor uzate din fabrici. Si nu neaparat pentru a nu polua apele freatice, cat pentru a face economii la sange. Toate intreprinderile trebuiau sa predea uleiurile statiilor PECO, unde se regenerau cu aditivi si se foloseau in productia de combustibili. „Aveam plan: primeam 11 tone de ulei nou doar daca dadeam 4 tone de ulei uzat”, povesteste Florian Hirca (foto), fost director al Intreprinderii Judetene de Gospodarire Comunala si Locativa (IJGCL) Bihor, care gestiona si transportul urban.
„Cifrele de plan” erau litera de lege: nu se primea nicio materie prima pana nu se dadea ceva uzat la schimb. Pana si bumbacul folosit de mecanicii auto sa se stearga pe maini era trimis cu strictete la reciclare, iar muncitorii erau obligati sa indrepte fiecare cui stramb! „Trebuia sa facem tot ce era omeneste posibil sa folosim cat mai putine resurse noi”, spune Hirca. Situatia era aceeasi si la fabrica de mase plastice Viitorul, unde nicio bucata de plastic, fie ea cat de mica, nu se pierdea, ci toate erau colectate, macinate si topite in noi forme si noi obiecte.
Cert este ca, oricat de sanatos a fost pentru Terra, sistemul comunist al celor 3R le-a lasat amintiri neplacute oradenilor, din pricina constrangerilor absurde. Abia in zilele noastre pot decide in cunostinta de cauza daca aleg sau nu sa fie eco-cetateni, ceea ce – evident – ar fi de dorit. Pentru ca Pamantul chiar are resurse limitate, din ce in ce mai putine si mai scumpe…