Panouri solare
Elevii din Baia Mare sunt chemati sa faca dus la scoala in vacanta de vara ca sa consume apa calda de la panourile solare

Prea mult soare strica. Nu la ten, ci la bugetul local al orasului. Mai multe scoli si gradinite din Baia Mare ar putea fi transformate in bai publice pentru copii deoarece Primaria Baia Mare nu stie cum sa consume apa calda pe timpul vacantei de vara. Dupa ce s-au cheltuit 2,7 milioane de lei pentru montarea de panouri solare la 24 de unitati de invatamant, municipalitatea a fost pusa in situatia de a gasi o solutie de rentabilizare a investitiei, prost gandite de vreme ce randamentul maxim al instalatiilor este pe timpul verii, cand doar administratorii se afla in incinte. Acestia nu prea au timp sa se imbaieze, pentru ca sunt nevoiti sa stea cu ochii pe contoare pentru a preveni supraincarcarea supapelor si avarierea instalatiilor.

In aceste conditii, Primaria Baia Mare a trimis o adresa la Inspectoratul Scolar Judetean si a solicitat liberul acces la dusuri din scolile si gradinitele dotate cu panouri, alternativa fiind deschiderea robinetelor de apa calda si in lipsa de amatori. Documentul poarta semnatura lui Tudor Olteanu, directorul adjunct al Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Local si Utilitati (SPAPLU). ”Le-am propus unitatilor de invatamant ca in perioada de vara sa le faciliteze elevilor propriilor scoli accesul la salile de sport si sa le permita sa faca si cate un dus”, a aratat Tudor Olteanu.

Oficialii inspectoratului au confirmat primirea adresei si chiar transmiterea ei mai departe. “Copiii au fost instiintati de acest lucru, cei care sunt in oras pot utiliza la nivelul unitatii”, a aratat Ioan Vicsai, inspectorul general adjunct al ISJ.

Absurda pare situatia, doar ca reprezentantii municipalitatii nu o vad chiar asa, si pentru ca o parte din vina apartine celor care au aprobat proiectele de investitii si si-au pus semnatura pe documentele de receptie.

“Panourile trebuiau puse altundeva, unde chiar se consuma. In perioada de vara, cand sistemul este mai eficient, sunt in concediu. Astfel, profesorii au invatat cum sa se uite pe contor si cum trebuie sa dea drumul la apa calda, sa curga apa rece ca sa se raceasca sistemul. Altfel, daca se blocheaza o supapa, bubuie”, a declarat viceprimarul Dumitru Matei.

Nu putine au fost situatiile in care apa calda a ajuns la canalizarea orasului, administratorii unitatilor scolare preferand sa faca risipa decat sa provoace explozii la centrale. Unii au profitat de oferta si s-au pus pe spalat, mai mult la Liceul cu Program Sportiv deja se vorbeste despre deschiderea unei spalatorii.

“Am luat masuri de precautie in vederea eficientizarii de panouri solare prin facilitarea folosirii dusurilor pentru sportivi, a grupurilor de sportivi cazati la internatul nostru si ne-am propus folosirea apei calde pentru spalarea covoarelor din institutie, iar, in perspectiva, pentru a fi exploatat la maxim ne-am gandit sa deschidem o spalatorie”, a declarat Maria Calin, directorul Liceului Sportiv Baia Mare.

Propunerea municipalitatii de imbaiere in scoli nu a starnit un efect de masa in randul scolarilor, prin urmare dascalii de serviciu pe timpul vacantei au primit ca sarcina suplimentarea supravegherea instalatiilor de incalazire si apa calda. De asemenea, se intentioneaza aplicarea unor huse pe panourile solare in vederea reducerii randamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here