Importanta padurii pentru mediu si pentru oameni, exprimata de catre elevi prin pictura si fotografie. Expozitia concurs din cadrul activitatilor dedicate “Lunii Padurii” a premiat 23 de lucrari din cele peste 200 inscrise.
Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” din Bacau, a gazduit joi vernisajul unei expozitii orientate spre activitati ecologice “Luna padurii”. Peste 200 de elevi talentati s-au intrecut si in acest an in cadrul concursului interjudetean de arte plastice si fotografie. Lucrarile selectate pe sectiuni au fost premiate de un juriu prezidat de prof. Mariana Popa, managerul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”.
Expozitia-concurs, ajunsa la a XXIII-a editie, este organizata impreuna cu Directia Silvica Bacau.
Luna Padurii s-a incheiat printr-o actiune de plantare a puietilor in apropierea orasului Comanesti la care au participat pe langa personalul Directiei Silvice reprezentanti ai autoritatilor locale si judetene, dar si colaboratori traditionali ai institutiei .