Fermentator de biomasa pentru generare de energie

Fermentator de biomasa pentru generare de energie

ICPE-Cercetari Avansate este un institut national ce desfasoara activitati de traditie, recunoscute in domeniul ingineriei electrice. Detinand o importanta baza stiintifica in domeniu, INCDIE ICPE-CA ocupa o pozitie nationala semnificativa, situandu-se printre cele mai active si performante unitati de cercetare. Acest fapt a fost certificat si prin Premiul de excelenta pentru cea mai eficienta promovare a rezultatelor cercetarii, decernat de catre ANCS in octombrie 2008.

INCDIE ICPE-CA promoveaza si intreprinde  cercetarea aplicativa in context national si international in domeniul ingineriei electrice (materiale, electrotehnologii, surse noi de energie, vibratii si echilibrari dinamice, compatibilitate electromagnetica etc.), spre folosul societatilor comerciale, private si publice, in beneficiul general al intregii societati.

Dezvoltand inovatia tehnologica pentru beneficiari, ICPE-CA creste competitivitatea acestora atat in Romania, cat si in Europa. Activitatea de cercetare desfasurata promoveaza dezvoltarea economica a societatii si conduce la bunastarea sociala, in compatibilitate cu mediul inconjurator.

In vederea generarii energiei din resurse alternative si in contextul gasirii solutiilor care sunt in concordanta cu natura, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA si Primaria din Avrig vin cu o idee inovativa, care elimina dependenta omului de energia clasica.

Concret, ideea propusa de consortiul amintit se refera la combinarea mai multor tehnici generatoare de energie, din surse diferite, intr-o singura sursa, un fermentator de biomasa.

Avantajele biomasei, pe langa faptul ca reprezinta o sursa de materie valorificabila pe tot parcursul anului, sunt recunoscute, avandu-se in vedere faptul ca se folosesc resturi si cantitati reziduale ale industriei alimentare, resturi biologice, reziduuri si plante energetice. In plus, energia provenita din biomasa poate fi  stocata pentru o durata mare de timp, nefiind influentata de variatiile de temperatura zi-noapte.

Solutia propusa reprezinta o reciclare ecologica, rationala, care are loc fara a polua natura, deoarece prin procesul de fermentatie nu apar noi reziduuri daunatoare,  generandu-se insa o cantitate mare de gaz, cu costuri scazute. Mai mult de atat, prin implementarea fermentatorului de biomasa, agricultura va fi stimulata sa furnizeze energie, orice agricultor se va putea implica in acest demers prin cultivarea plantelor energetice, deseurile nutritionale vor fi utilizate intr-un mod optim, iar biomasa fermentata va produce ingrasaminte naturale. Altfel spus, igienizarea regiunilor in care se va utiliza fermentatorul de biomasa va fi optimizata,  producandu-se o imensa cantitate de energie curata, proces prin care se protejeaza mediul.

Din studiile realizate rezulta ca prin implementarea catorva fermentatoare de acest gen s-ar putea genera o cantitate de gaz atat de mare, incat ar face inutila conducta Nabucco.

Fata de cele precizate anterior, ICPE-CA si Primaria Avrig asteapta punctul de vedere al institutiilor competente din domeniul energetic si al entitatilor cu rol decizional privind implementarea politicilor europene cu privire la dezvoltarea durabila si protectia mediului, si nu in ultimul rand, investitori interesati de aceasta solutie inovativa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *