Fundatia Bellona Europa militeaza impotriva schimbarilor climatice din Romania

Himalaya - NepalBellona Europa este o organizatie internationala nonguvernamentala de mediu, fondata in 1986 la Oslo, Norvegia. La sfarsitul anilor ’80, popularitatea Bellona Europa a crescut datorita actiunilor intreprinse impotriva industriilor cu impact negativ asupra mediului, precum deseurile toxice sau contaminarea nucleara.

In ultimul deceniu, cresterea influentei internationale a Fundatiei Bellona Europa si constientizarea efectelor globale ale schimbarilor climatice au condus la o extindere a organizatiei, care detine in prezent birouri in Oslo, Bruxelles, Washington, Sankt-Petersburg si Murmansk. Activitatea intensa a organizatiei este sustinuta de expertiza celor peste 60 de specialisti in ecologie, inginerie, fizica, economie, jurnalism, stiinte juridice si politice. Bellona Europa isi propune, astfel, sa-si extinda activitatea in mai multe tari.

De ce am ales sa actionam in Romania?

De-a lungul timpului, Bellona Europa a facilitat dialogul intre reprezentantii din industrie, institutiile UE, politicieni si ONG-uri, cu scopul de a identifica noi reglementari si politici care sa evidentieze profitabilitatea solutiilor benefice pentru mediu.

In Romania, Bellona Europa isi doreste sa devina o punte de legatura intre autoritatile guvernamentale, factorii de decizie politica, reprezentantii industriei si societatea civila. Astfel, organizatia isi propune crearea unui cadru propice obtinerii de beneficii provenite din actiuni responsabile, capabil sa stimuleze industria din Romania, concentrandu-se pe necesitatea aplicarii tehnologiilor curate si pe adaptarea acestora la nevoile actuale ale Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *