Cel mai mare parc solar german si al doilea ca marime din lume, care a fost inaugurat joi in Lieberose, la sud de Berlin, va produce anual 53 de MW, reprezentand energia necesara pentru 15.000 de gospodarii, potrivit operatorilor Juwi-Gruppe si First Solar, citati de AFP.
Parcul foto-voltaic – ce are dimensiunea a 210 terenuri de fotbal si cuprinde 560.000 de panouri solare – a fost ridicat pe un vechi teren de exercitii al Armatei rosii si a costat peste 160 milioane euro.
Dupa mai multi ani de crestere, industria solara germana se confrunta in prezent cu o concurenta acerba din partea firmelor chineze, astfel ca mai multi producatori de celule fotovoltaice au trebuit sa-si inchida portile ori sa-si reduca productia.
Sursa: NewsIn