Oasele aruncate in padurea de la Orheiu Bistritei au pus pe jar autoritatile judetene. Daniel Moldovan, primarul din Cetate a dat ordin ca oasele sa fie ridicate de urgenta, dupa un control al Directiei Sanitar Veterinare.
Desi nu e prima data cand se descopera resturi de animale sacrificate, este DUBIOS cum de niciodata nu s-au gasit vinovatii si nimeni nu a fost tras la raspundere.
In cazul oaselor de la Orheiu Bistritei, DSV s-a autosesizat si a facut un control la fata locului. Directorul DSV Bistrita-Nasaud, Dorinel Bodolan, declara pentru Observator BN ca oasele sunt de vaca si vitel, sunt descompuse de cateva luni si nu prezinta risc pentru oameni. Acesta mai spune ca a intocmit un raport iar reprezentantii Primariei Cetate vor ridica oasele si le vor duce la Protan Dej pentru a fi incinerate. Politia a fost sesizata si se fac cercetari pentru depistarea faptasilor.
Contactat telefonic, Maxim Pop, directorul Garzii de Mediu sustine ca a trimis un echipaj in zona.
Cel mai probabil, animalele au fost sacrificate pentru consum, dar acest scandal scoate in evidenta un fenomen care ia amploare la noi in judet. In astfel de cazuri, locuitorii din zona suspecteaza abatoarele milionarilor care fac economii prin aceste metode si isi cresc profitul depozitand cranii si oase pe unde-apuca, probabil protejati de oameni cu influenta.