Gripa porcina a sosit!

Primul caz de gripa porcina din Romania a fost confirmat de Institutul “Cantacuzino” la o femeie de 30 de ani, revenita din SUA. Se asteapta certificarea Centrului de referinta de la Londra, Romania intrand astfel in plutonul tarilor cu gripa A (H1N1). Spitalizata la Institutul “Matei Bals”, femeia a fost externata ieri, in vreme ce mezinul si tatal ei au iesit aseara pozitivi la primul test.
gripa porcina
Liliana C., rezident american in New York, a fost internata de la 26 mai la Institutul de Boli Infectioase “Matei Bals” din Capitala. In cazul ei, primele simptome de gripa s-au manifestat la 23 mai, data la care aceasta a ajuns in Romania, impreuna cu cei doi copii minori, in varsta de 1 an si 3 luni, respectiv 3 ani si jumatate.

Femeia a fost asteptata la aeroport de tatal ei. Ulterior, starea ei de sanatate s-a inrautatit, motiv pentru care ea s-a prezentat la camera de garda a Institutului “Matei Bals”. Pe baza analizelor recoltate de la pacienta, Institutul Cantacuzino a identificat infectia cu noul virus gripal, probele fiind trimise la Centrul de referinta de la Londra, pentru confirmare.

ALTE DOUA CAZURI SUSPECTE

Ieri, au fost internati si cei trei membri ai familiei (copiii si tatal pacientei), urmand sa li se recolteze probe in vederea identificarii virusului A (H1N1). Aseara, dupa primul test, analizele au confirmat infectarea cu noul virus gripal a copilului in varsta de un an si trei luni al Lilianei si a tatalui acesteia.

“Cei doi au fost confirmati pozitiv la primul test, dar acesta se reface, iar rezultatul final va fi cunoscut abia joi (n.n. – astazi), dupa care probele vor fi trimise la laboratorul din Londra”, a spus consilierul ministrului Sanatatii, Geza Molnar. El a precizat ca cei doi sunt la spital, izolati, sub supraveghere medicala, in cazul copilului neexistand simptomatologie, ci doar o “excretie virala, care poate fi trecatoare”.

Ministrul Bazac a precizat ca Institutul “Matei Bals” este pregatit cu toate medicamentele necesare si ca nu exista nici un motiv pentru luarea unor masuri suplimentare in acest moment. “Sper sa nu avem alte confirmari de infectie in randul persoanelor cu care femeia a intrat in contact”, a adaugat ministrul. Acesta a anuntat ca sistemul medical a fost pus deja in stare de alarma epidemiologica, ceea ce presupune identificarea si monitorizarea tuturor persoanelor care au intrat in contact cu bolnava.

In acest demers, Ministerul Sanatatii beneficiaza de sprijinul Ministerului de Interne. In plus, a fost sesizata si Ambasada SUA pentru a identifica si verifica toate persoanele care au venit in contact cu aceasta in America, in timpul zborului si la sosirea in tara. Pana in prezent, de la inceputul monitorizarii, in Romania au existat 66 de cazuri de suspiciune de infectie cu virusul gripei porcine, dintre care ultimele doua au fost la Bacau si Timisoara, neconfirmate.

Dr. Victor Olsavszky, reprezentantul OMS in Romania, spune ca pentru trecerea la gradul de alerta 6, “pandemie”, trebuie sa existe dovada clara a transmiterii sustinute a virusului de la om la om. In prezent, se monitorizeaza transmiterea virusului in alte comunitati si severitatea virusului.

VACCINUL SI VIRUSUL MUTANT

Institutul Cantacuzino are capacitatea sa produca 2,5 milioane de doze de vaccin impotriva gripei A (H1N1), a anuntat ieri ministrul Sanatatii. Asta in cazul in care OMS va stabili formula noului tip de vaccin. Initial, OMS spera sa localizeze tulpina de virus pana la data de 20 mai a.c., insa crearea unui vaccin va dura mai mult decat se credea, deoarece virusul a suferit intre timp o mutatie genetica.

Potrivit ministrului Bazac, tulpina noului virus ar putea fi identificata in cel mai bun caz la sfarsitul lunii iunie. Din acel moment, Institutul Cantacuzino de la Bucuresti are nevoie de trei luni pentru producerea vaccinului. OMS mentine in continuare gradul 5 de alerta din 6 posibile, indicand faptul ca exista pericolul aparitiei unei epidemii la nivel global.

Se raspandeste prin vorba, tuse si stranut
Virusul gripei porcine se transmite de la om la om, atat pe cale aeriana (vorbit, tuse, stranut), cat si prin contact direct cu bolnavul sau cu obiectele personale ale acestuia, care pot fi contaminate cu secretiile sale nazofaringiene.

In 70% din cazurile de infectie cu virusul A (H1N1), pacientii prezinta forme usoare de boala si doar intre 1%-2% se inregistreaza forme severe, care necesita spitalizare. Conform reglementarilor OMS, Ministerul Sanatatii a distribuit o cantitate de medicamente antivirale suficienta pentru tratamentul a mii de cazuri catre noua spitale de boli infectioase: Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale “Victor Babes” si Institutul National de Boli Infectioase “Prof. dr. Matei Bals”, ambele din Bucuresti, si catre spitalele de boli infectioase din centrele universitare: Cluj, Timisoara, Craiova, Iasi, Targu-Mures, Brasov si Constanta.

Profesorul doctor Adrian Streinu Cercel face cateva recomandari pentru prevenirea imbolnavirii:
– Nu duceti mana la ochi sau la gura daca nu a fost spalata in prealabil cu apa si sapun
– Daca tusiti sau stranutati, acoperiti nasul si gura cu batista personala
– Nu imprumutati batistele
– Evitati pe cat posibil aglomeratiile
– Evitati contactul apropiat cu persoane care prezinta semne clinice de afectiuni acute respiratorii: febra, tuse, stranut, ochi congestionati etc.
– Daca prezentati simptome asemanatoare gripei, izolati-va de restul familiei pentru a preveni raspandirea virusului si prezentati-va cat mai rapid la spital pentru diagnostic si tratament.

Afise lipite in scoli si piete
Unitatile de invatamant din Sectorul 2 vor prezenta elevilor toate masurile care se impun pentru protejarea populatiei in caz de gripa porcina. 23.000 de afise cu recomandarile Ministerului Sanatatii vor fi distribuite in unitatile de invatamant, vor fi lipite la asociatiile de proprietari, locase de cult, piete agroalimentare, statii de metrou, supermarket-uri si in locurile publice, au anuntat reprezentantii Primariei.

O atentie speciala este acordata copiilor din centrele de plasament si din apartamentele de tip rezidential, precum si persoanelor in varsta aflate in grija administratiei publice. In plus, se vor face recomandari catre toate unitatile de invatamant preuniversitar de stat ca, incepand de azi, sa prezinte elevilor, dupa terminarea orelor de curs, toate masurile ce se impun pentru protejarea populatiei in caz de gripa porcina, precum si simptomele pe care le au persoanele contaminate.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, i-a sfatuit pe bucuresteni sa nu intre in panica. “Nu vrem sa cream si nu vrem sa intretinem panica. Cetatenii trebuie sa respecte notiunile elementare de prevenire, precum si masurile dispuse de ministrul Sanatatii”, a spus Sorin Oprescu.


A fost sau nu internata la “Matei Bals”?!

Primul caz de gripa porcina din tara noastra a iscat o multime de zvonuri suficient de intemiate daca luam in calcul ca a fost externata imediat dupa ce s-a confirmat oficial ca Liliana C. are gripa porcina. Astfel, s-a pus la indoiala faptul ca pacienta ar fi fost internata la “Matei Bals” sau ca a fost externata.

Liliana C., primul caz de gripa A confirmat la Institutul Cantacuzino, a fost internata la Institutul “Matei Bals” de marti seara pana miercuri la pranz. Ea a fost externata la cerere, in cursul zilei de miercuri, in conditiile in care ea nu mai prezenta simptome de boala, ne-a declarat prof. dr Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infectioase “Matei Bals”.

“Acum este la domiciliu, sub stricta supraveghere medicala. La domiciliul pacientei, se afla o asistenta medicala care o monitorizeaza pe Liliana C., dar si pe cei doi copii”, ne-a spus profesorul Streinu Cercel. In schimb, doctorul Geza Molnar, membru in Comitetul National de Vaccinologie din cadrul Ministerului Sanatatii, ne-a spus ca, de fapt, pacienta a fost marti la Institutul “Matei Bals”, dar a refuzat internarea pe motiv ca nu are cu cine sa-i lase pe cei doi minori.

Abia a doua zi (miercuri – n.r.), Liliana C. s-a prezentat la spital, cand a fost internata. Potrivit dr Geza, in cursul zilei de miercuri la Institutul M. Bals le-au fost recoltate probe inclusiv mamei si tatalui pacientei. Fratelui acesteia i s-au recoltat probe la domiciliu, pentru ca, din cauza unei boli cronice, nu se poate deplasa. Aseara, alte doua rude ale Lilianei C., pe care le-a vizitat la intoarcerea din SUA, s-au prezentat la institut pentru recoltarea de probe.

Liliana C., femeia in varsta de 30 de ani care a fost infectata cu virusul gripei porcine, a declarat ca a intrat in contact cu 40 de persoane de la revenirea in tara, toate din Bucuresti. Aceste persoane au fost identificate de autoritati, iar medicii au demarat o ancheta epidemiologica inca de marti seara, incepand cu ora 23:00. Ei se vor deplasa la locuintele lor, vor discuta cu fiecare dintre cei 40 de oameni si le vor preleva probe medicale.

Autoritatile lanseaza un apel catre toti pasagerii cursei Air France Paris-Bucuresti din data de 23 mai, la ora 14:00 (femeia a venit de la New York cu escala la Paris) sa se prezinte la cel mai apropiat spital de boli infectioase daca au simptome de gripa. In avionul cu care Liliana C. a venit in Romania au mai fost 93 de pasageri, potrivit listei Air France. Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, atrage atentia ca noul virus gripal nu se trateaza acasa si de aceea este important ca orice persoana care prezinta simptome de gripa sa mearga la spital.

Sursa: Jurnalul National

Articole similare

The DRS draft is a solid platform for development of high quality recycling in Romania. It should also include more legal guidelines to secure...

Zero Waste Romania welcomes the launch in public debate of the draft Government Decision on the implementation of the DRS for non-reusable...

Ce schimbări aduce pentru consumatori și industrie proiectul de hotărâre privind sistemul garanție-returnare? O analiză Zero Waste România

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind implementarea sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru...

Peste 350 de tineri activiști din 150 de țări vor participa la un eveniment climatic online

Tineri activiști din întreaga lume vor lua parte la o discuție virtuală privind schimbările climatice, în cadrul căreia își vor prezenta viziunea...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,693FaniÎmi place
85CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente

The DRS draft is a solid platform for development of high quality recycling in Romania. It should also include more legal guidelines to secure...

Zero Waste Romania welcomes the launch in public debate of the draft Government Decision on the implementation of the DRS for non-reusable...

Ce schimbări aduce pentru consumatori și industrie proiectul de hotărâre privind sistemul garanție-returnare? O analiză Zero Waste România

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind implementarea sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru...

Peste 350 de tineri activiști din 150 de țări vor participa la un eveniment climatic online

Tineri activiști din întreaga lume vor lua parte la o discuție virtuală privind schimbările climatice, în cadrul căreia își vor prezenta viziunea...

Proiectul de hotărâre privind sistemul garanție-returnare, lansat în dezbatere publică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat ieri în procedură de consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind sistemul garanție-returnare. În...

Marile proiecte de infrastructură, pericol major pentru păduri

Țintele climatice ar putea ajunge imposibil de atins, din cauza proiectelor ample de drumuri, energie și minerit care trec prin inima puținelor...