Virusul H1N1 este mai contagios decat virusurile aviare pentru ca se transmite prin aer, a suferit mutatii si a devenit suficient de agresiv incat sa treaca de la om la om.
porc
Romania se pregateste pentru a face fata situatiei care ar aparea in cazul unei eventuale pandemii de gripa porcina. Subiectul a fost abordat ieri si la Palatul Cotroceni, in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Ministrul sanatatii, Ion Bazac, a aratat stadiul pregatirilor sistemului sanitar, iar ministrul de interne, Dan Nica, a facut o informare in legatura cu planul de masuri la nivelul ministerului si al guvernului “in scopul prevenirii si limitarii efectelor unei posibile pandemii de gripa porcina la om”.

Spre deosebire de amenintarile cu gripa aviara, cand medicii ii sfatuiau pe romani sa evite carnea de pui, de data aceasta nu exista nicio interdictie in privinta carnii de porc. “Virusul nu trece la om prin consumul de carne de porc”, a explicat medicul epidemiolog Molnar Geza, consilier al ministrului sanatatii.

Virusul gripei porcine, H1N1, se transmite doar prin aer si se can to neaza in mucoasa respiratorie. “In cazul virusului aviar se punea in discutie si existenta unor receptori digestivi”, a adaugat medicul infectionist Simin Florescu, de la Spitalul “Victor Babes”, din Capitala.

Un virus mai virulent

Virusul pare a fi mai periculos decat H5N1, implicat in gripa aviara, intrucat a suferit mutatii. Spe cia lis tii spun ca a capatat rezistenta si a devenit suficient de virulent pentru a putea trece de la om la om. “Cu cat un virus trece prin mai multe gazde, cu atat devine mai virulent. Din pacate, virusul gripei porcine s-a adaptat prin mutatii specifice si devenit suficient de agresiv, cat sa treaca la om”, a explicat medicul infectionist Simin Florescu.

Autoritatile avertizeaza insa ca granitele trebuie in continuare supravegheate, deoarece virusul detectat in Mexic, SUA, Spania, incepe sa devina o problema de sanatate publica. “El este mai contagios decat virusurile aviare, pentru ca se transmite de la om la om. Din cauza turismului, este posibil sa apara cazuri sporadice si in alte zone ale globului”, a precizat doctorul Emilia Lupulescu, de la Institutul “Cantacuzino”, din Bucuresti.

Targurile de animale, interzise in Timis

Potrivit reprezentantilor Directiei Sanitar-Veterinare (DSV), Timisul ocupa primul loc in ceea ce priveste cresterea porcinelor, cu peste 580.000 de animale. Din acestea, peste 375.000 cresc in fer mele Smithfield. “Fermele Smithfield sunt verificate saptamanal de inspectorii institutiei, chiar daca dupa pesta din 2007 americanii s-au conformat normelor de biosecuritate”, explica dr. Csaba Daroczi, director adjunct al DSV Timis. Csaba a mai precizat ca, data fiind situatia actuala, au fost interzise targurile de animale, iar fermierilor li s-a cerut sa faca dus ori de cate ori intra sau parasesc incinta fermelor.

Reprezentantii Smithfield dau asigurari ca nu au fost depistate cazuri de gripa porcina. “Fermele sunt monitorizate in permanenta de echipe de medici veterinari, care asigura respectarea tuturor standardelor de biosecuritate in vigoare. In fermele Smithfield din Romania nu s-au depistat cazuri de gripa porcina”, a declarat Mihai Sepetean, PR manager la Smithfield ferme. (A contribuit Georgeta Petrovici)

PREGATIRI

Un milion de doze de vaccin romanesc

Organizatia Mondiala a Sanatatii va pune la punct, in urmatoarele sap tamani, reteta vaccinului care ar putea fi folosit daca o pandemie de gripa cauzata de virusul H1N1 (al gripei porcine) va izbucni in urmatoarea perioada.

Reteta ar putea fi gata in trei saptamani, timp in care specialistii se straduiesc sa izoleze tulpina din compozitia virusului. “Deocamdata, se recolteaza probe atat de la pacientii suspecti, cat si de la cei confirmati. Ele sunt trimise in conditii de maxima si gu ranta catre cinci laboratoare din lume: doua din SUA, unul din Japonia, unul din Australia, altul din Marea Britanie”, ne-a explicat epidemiologul Molnar Geza, consilier in Ministerul Sanatatii.

Reteta va fi transmisa intai marilor producatori de vaccinuri. Daca virusul se va raspandi pe mai multe continente, iar cerea va fi mare, vor fi avizati si producatorii mai mici de vaccinuri, asa cum este Institutul “Can tacuzino”, de la noi din tara.

Capacitatea maxima de productie a institutului este de un milion de doze. Totusi, daca vaccinul va fi unul monovalent (cu o singura tulpina), capacitatea de productie s-ar putea tripla.

Noul medicament, disponibil peste 6 luni

In Romania, se fabrica vaccinuri prin metoda clasica, adica pe culturi de ou, ceea ce inseamna ca nu pot fi gata mai devreme de sase luni. Deocamdata, la noi nu s-au semnalat cazuri suspecte de gripa porcina, insa din cauza traficului de pe aeroporturi nu este exclus ca virusul sa treaca granita.

Imunizarea antigripala nu protejeaza impotriva virusului H1N1. Tot ce puteti face este sa nu calatoriti in zonele de risc, sa evitati contactul cu persoanele gripate, sa va spalati des pe maini cu apa si sapun, sa folositi servetele cand stranutati. “In formele usoare, virusul re actioneaza la medicamentele antivirale, dar in formele a van sate este mortal”, avertizeaza medicul infectionist Simin Florescu.

AVERTIZARE

Crestere semnificativa a riscului de pandemie

* Numarul cazurilor confirmate de gripa porcina in randul populatiei mondiale creste de la zi la zi, in timp ce bilantul persoanelor decedate in Mexic din cauza virusului letal a ajuns la 152.

* Nici o regiune din lume nu este la adapost de maladie, a avertizat vicepresedintele Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), Keiji Fukuda. In consecinta, agentia Natiunilor Unite a decis sa ridice nivelul de alerta la 4, pe o scara pana la 6, ceea ce inseamna o “crestere semnificativa a riscului unei pandemii”, potrivit AFP.

* Intre timp, 44 de cazuri de gripa porcina au fost confirmate in Statele Unite, sase in Canada, doua in Spania, tot atatea in Marea Britanie, trei in Noua Zeelanda si doua in Israel, in timp ce in alte cel putin 14 tari, printre care sase state europene, mai multe persoane sunt plasate sub observatie. In ambele cazuri este vorba de persoane care s-au intors recent din Mexic, unde se inregistreaza focarul principal al epidemiei.

* In Columbia, unde au fost depistate 12 cazuri suspecte, guvernul a decis decretarea “starii de dezastru national”. Comisia Europeana a anuntat ca este prematur sa fie impuse restrictii de calatorie in tarile afectate de gripa porcina.

* Mai mult, executivul european a recomandat schimbarea denumirii de “gripa porcina” in cea de “noua gripa”, pentru a evita astfel consecintele economice dezastruoase pentru industria alimentara a carnii de porc.

Sursa: Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here