Guvernul vrea sa puna „biciul” pe romani ca sa protejeze mediul: 60.000 de blocuri vor ramane fara ghene de gunoi.

Desfiintarea ghenelor de gunoi si amplasarea containerelor de colectare selectiva necesita o investitie totala de 1,8 miliarde de euro.

Ghenele de gunoi ale celor circa 60.000 de blocuri din Romania ar putea fi desfiintate, iar romanii vor fi nevoiti sa colecteze selectiv gunoiul menajer. Anuntul a fost facut de Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu (GNM), in cadrul unui seminar pe teme de urbanism.

„Comisia Europeana ne-a facut albie de porci pentru ca in Romania se colecteaza selectiv doar 1% din gunoaie, in timp ce media in Uniunea Europeana este de 24%. Din cauza ghenelor, 5,5-6 milioane de romani nu colecteaza selectiv deseurile. Solutia e desfiintarea lor”, a declarat Ionescu. El a adaugat ca in Ungaria aceste probleme au fost deja rezolvate, iar polonezii „mai au putin si reusesc”.

In locul ghenelor vor fi infiintate platforme betonate pe care vor fi amplasate containere pentru colectarea separata a deseurilor. Investitia totala este estimata la 1,8 miliarde de euro, fonduri despre care Ionescu spune ca nu stie de unde ar putea fi luate, dar ca „o colectare selectiva inseamna bani”.

„Pe unguri i-a costat circa 30.000 de euro pentru fiecare bloc. In Romania exista 60.000 de blocuri, care au in medie 3-4 scari si 4-5 etaje”, a mai spus Ionescu.

Comisarul general al GNM a marturisit ca problema colectarii selective a gunoaielor este „cel mai mare cosmar pe care il are de doi ani” si ca, in opinia lui, situatia s-ar putea rezolva „cu biciul”. „Mediul se apara cu educatie, cu prevenire si cu biciul”, a mai spus Ionescu, precizand ulterior ca biciul este amenda.

Ideea desfiintarii ghenelor de gunoi nu poate fi pusa in practica in Romania, a declarat pentru gandul Radu Opaina, presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania. „Deja exista containere pentru colectarea selectiva a deseurilor. Problema nu este la cei care arunca gunoiul, este la gunoieri, care au luat respectivele containere si au amestecat continutul lor cand l-au varsat in masina de gunoi. Ghenele de gunoi sunt o forma superioara de dezvoltare in ceea ce priveste administrarea deseurilor”, sustine Opaina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *