Impactul eruptiei din Islanda asupra climei Europei va fi nesemnificativ

Eruptia vulcanica din Islanda a afectat transportul aerian din Europa, dar nu va produce schimbari climatice semnificative. Climatologii estimeaza ca cenusa si gazele emise de vulcan vor afecta toata emisfera nordica, insa cu efecte majore numai pentru zona Islandei.impactul asupra europei

Expertii sunt optimisti in privinta vulcanului islandez. Eruptia care a paralizat zborurile de deasupra Europei in ultima saptamina nu va avea un impact major asupra mediului.

Organizatia Mondiala a Meteorologiei apreciaza ca racirea climei din cauza norului de cenusa va fi „nesemnificativa” – asta si pentru ca cenusa nu a ajuns in paturi mai inalte ale atmosferei, unde efectele climatice ar fi fost mai puternice.

In plus, spre deosebire de vulcanii din Pacific, de pilda, cei din Islanda polueaza mai putin. Cenusa din Islanda este saraca in sulf, ceea ce reduce riscul de ploi acide.

Mai mult, prin blocarea zborurilor, aproape 3 milioane de tone de dioxid de carbon, emanat de motoarele avioanelor, nu au mai ajuns in atmosfera. Cantitatea de noxe emise de vulcan, adica aproape 15.000 de tone de dioxid de carbon pe zi, este infima in raport cu cele trei milioane.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *