Incendiile de vegetatie se apropie de Cernobil. Pericolul de contaminare radioactiva creste

Un incendiu care a cuprins doua hectare de vegetatie a izbucnit la 60 de kilometri sud de centrala nucleara de la Cernobil, din nordul Ucrainei. In acest timp, incendiile isi continua parcursul devastator in Rusia, dar aria lor a fost restransa.
cernobil
Incendiul a izbucnit luni in localitatea Sosnivka, la 60 de kilometri nord de Kiev, dar va fi stins joi sau vineri, a dat asigurari purtatoarea de cuvant a Ministerului pentru Situatii de Urgenta, Viktoria Ruban.

„Incendiul nu prezinta nici un pericol, nu exista nici o amenintare”, a adaugat ea. Zona de securitate din jurul centralei de la Cernobil, unde a avut loc cea mai grava catastrofa nucleara din istorie, se intinde pe o raza de 30 de kilometri.

La randul lor, autoritatile ruse au dat asigurari ca nivelul de radioactivitate din tara nu este crescut in urma incendiilor.

Si in Rusia, incendiile de padure se apropie de o zona contaminata de radiatiile eliberate in urma exploziei de la centrala nucleara in 1986. Autoritatile au trimis echipe suplimentare de pompieri in zona Briansk, temandu-se ca vantul si focul ar putea elibera in atmosfera particulele radioactive din sol. Totusi, autoritatile ruse spun ca nu exista motive de panica.

Pana in prezent, bilantul victimelor incendiilor de vegetatie din Rusia a ajuns la 53 de morti. „In total, 806 persoane au solicitat ajutor medical, dintre care 706 au primit tratament ambulatoriu, 58 au fost internati si 53 au murit”, se arata intr-un comunicat al Ministerului rus al Sanatatii Publice si Dezvoltarii Sociale. Ministerul a pus la punct un sistem de monitorizare a situatiei in toate regiunile Rusiei. Potrivit sursei, in prezent institutiile regionale de sanatate publica nu sufera de lipsa de medicamente sau personal.

Incendiile de vegetatie afecteaza in prezent 22 dintre cele 83 de regiuni ruse, unde de la mijlocul lunii iunie s-a instalat un val de caldura anormala. Aria cuprinsa de incendii a fost injumatatita, ajungand miercuri la 92.000 de hectare, in comparatie cu cele 174.000 de hectare care ardeau cu o zi inainte. Situatia este in continuare critica in regiunile Belgorod, Ivanovo, Lipetk, Moscova, Nijni-Novgorod, Riazan, Tambov, Voronej si in republica Mordovia.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *