Tot mai multe companii straine sunt interesate, in ultima vreme, sa investeasca in productia de energie regenerabila din Romania. Interesul respectiv este motivat de faptul ca aceste companii primesc gratuit de la stat, in functie de cantitatea de energie „verde” livrata in sistemul energetic national, pana la 6 certificate verzi (a caror valoarea variaza intre 27 si 56 de euro, bucata) si pe care, ulterior, furnizorii energiei electrice sunt obligati sa le cumpere de la acestia.
Printre judetele in care au optat sa investeasca producatorii surselor alternative de energie figureaza si Prahova. De exemplu, pe raza comunei Baba Ana, o companie din Germania a inceput, cu putin timp in urma, construirea primului parc fotovoltaic din zona (n.n. – deoarece vor urma si altele), investitie care se ridica la peste 3 milioane de euro (vezi imaginea alaturata). Dupa cum ne-a confirmat primarul comunei, Ion Dragu, cele 13 hectare de teren pe care se vor monta panourile fotovoltaice de captare a energiei solare au fost cumparate de la localnici. Panourile fotovoltaice ar urma sa produca primii kilowati de energie regenerabila la sfarsitul lunii iunie 2013. Compania germana a introdus, deja, cablul subteran de transport al energiei electrice care face legatura cu postul de transformare, amplasat undeva in apropierea sediului firmei de mobila „Relaxa”. „Pe langa achitarea la bugetul local a sumei de 37.000 de lei, reprezentand contravaloarea autorizatiei de construire, un alt avantaj pentru comuna este acela ca, la finalul investitiei, compania germana urmeaza sa creeze circa 10 locuri de munca”, ne-a declarat primarul Ion Dragu.
Asa cum aminteam la inceputul randurilor de fata, pe raza comunei Baba Ana mai sunt prevazute a se construi, tot de catre investitori straini, alte trei parcuri fotovoltaice ale caror documentatii sunt in curs de autorizare de catre institutiile abilitate. Acestea vor ocupa, in total, aproximativ 90 de hectare, teren pe care firmele straine l-au inchiriat de la persoanele fizice din zona, pe o perioada de 25 – 49 de ani, contravaloarea chiriei fiind, dupa spusele primarului, de 1000 de euro/hectar/an.
Potrivit specialistilor, in industria energiei regenerabile din Romania lucreaza, in momentul de fata, aproximativ 4.000 de salariati, din care circa 1.000 doar in sectorul fotovoltaic. Doar in anul precedent, de pe urma producerii energiei regenerabile s-au incasat la bugetul statului peste 500 milioane de euro.