Libia se reasaza pe harta energetica dupa ce tot mai multe companii energetice europene anunta investitii pe teritoriul libian. Compania ENI a prezentat noului guvern libian un plan de investitii in exploatare si productie petroliera, in valoare de 8 miliarde de dolari, dar nu este clar despre ce procente de dividende este vorba. In plus, ENI si autoritatile libiene au discutat si un proiect de asa-numita „sustenabilitate” sociala in valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari, din care o parte vor merge spre filiala din Benghazi a Companiei Nationale de Petrol a Libiei.
Energie pentru Europa
ENI a mai anuntat ca a inceput deja explorari pe coasta de vest libiana, in zona Sirte. Asta in conditiile in care Italia era deja unul dintre marii beneficiari ai combustibililor libieni in vremea lui Ghadafi, si primea cam 10% din gazul natural de care avea nevoie prin conducta Greenstream. Si Germania este acum mai prezenta in Libia post razboi civil: compania Wintershall a anuntat si ea, in toamna lui 2012, ca intentioneaza sa construiasca, in 2013, o conducta petroliera, din portul libian Ras Lanuf. In schimb, problemele politice si administrative se inmultesc. De la discursul public de unitate nationala pentru democratie, proclamat de liderii rebelilor libieni in timpul revoltelor anti-Ghadafi, acum o noua formula este folosita in spatiul public – reconcilierea nationala. Evident asta inseamna ca a existat sau exista, departe de unitatea nationala invocata in timpul revoltelor, cel putin un dezacord, daca nu chiar conflict, dupa cum au aratat atacurile si ciocnirile din 2012, intre diversele piese ale puzzle-ului libian.
Guvern slab, dar bogat
Guvernul, si in general liderii de la centru, ar putea capata ceva mai multa putere pe masura ce – si daca – aduna rezerve de finantare pentru tot ce inseamna administrarea tarii, din veniturile din resursele de petrol si gaze. Asta bineinteles cu conditia sa nu se ajunga din nou la o concentrare a veniturilor in mana celor putini. Deocamdata, guvernul, desi sustinut din exterior, este in continuare slab si depinde, acasa, de bunavointa diverselor resturi de grupuri de fosti rebeli anti-Ghadafi care acum fac treaba de politisti in multe zone, asigura granitele in unele regiuni si chiar isi asuma rolul de pompieri, acolo unde practic nu exista infrastructura administrativa coordonata de guvernul central. Complicatii in plus vin din faptul ca diversi ministri sau oficiali libieni protejeaza ori sustin fiecare grupuri sau militii inarmate, care sunt scutite de obligatiile dintr-o societate normala, cu exemple de la camere de hotel ocupate abuziv, fara plata, la confiscarea de bunuri private sau publice, dupa voia inimii, la schimb pentru asigurarea securitatii.
Libia brigazilor militante
Astfel de cazuri sunt cele „fericite”, pentru ca in alte locuri, legea, de orice fel, chiar si stramba, lipseste total, cand diversele militii sunt in conflict ori nu colaboreaza cu guvernul, ci aleg sa se comporte ca si cum teritoriul respectiv le-ar apartine, si prin urmare nu putine sunt conflictele cu militii rivale sau cu triburile locale. Lucrurile sunt si mai complicate in Est, unde exista localitati si zone practic autonome, in care diverse militii si brigazi ofera nu doar protectie populatiei, ca o forta de politie, ci si servicii sociale, si isi castiga, incet-incet, simpatia oamenilor. In alte cazuri, tot in Est, brigazile locale continua sa vaneze „loialisti” reali sau imaginari ai lui Ghadafi, militii care intra deseori in conflict deschis cu fortele de securitate guvernamentale. Alte forme de organizare, in absenta unei puteri centrale, sunt gruparile inarmate formate din diversi membri ai unor comunitati care au decis sa isi ia soarta in propriile maini si sa asigure singuri securitatea perimetrului in care traiesc, un fel de administratii locale, fara legatura cu guvernul de la Tripoli. Pentru altii, Ghadafi nu a murit, iar langa Misrata, de exemplu, militii inca loiale colonelului s-au aliat cu triburi locale, au respins autoritatea guvernului de la Tripoli si se autoguverneaza.
Arme si radicalism
Gruparile sunt de toate felurile, de la secularisti la islamisti radicali, ca Ansar al Shariah, la care multi libieni se raporteaza asa cum o faceau siitii libanezi fata de Hezbollah sau unii egipteni fata de Fratii Musulmani, adica, ca la o entitate care ofera reguli si sprijin, moral si material, in haos sau in absenta unei autoritati reprezentative. De Ansar al Shariah este cel mai probabil sa mai auzim, de vreme ce influenta mesajului sau radical islamic se face tot mai simtita, iar surse americane de securitate o califica drept bratul armat informal al guvernului de la Tripoli care ar juca mai multe carti, ca sa se asigure ca in orice scenariu iese in castig. In continuare, Libia are nevoie de o noua constitutie, care sa tina la un loc Estul si Vestul, care sa nu aiba derapaje religioase si sa mizeze mai degraba pe secularism in politica si sa pastreze, in acelasi timp, libertatea si sensibilitatile religioase ale unei tari populate majoritar de musulmani.
